Liberalul Alexandru Muraru îi cere explicaţii ministrului Transporturilor privind evoluţia ”extrem de lentă, fragmentată și marcată de numeroase blocaje” a proiectului autostrăzii A8

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, îi cere ministrului Transporturilor să ofere explicaţii privind stadiul autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, liberalul precizând că evoluţia proiectului este ”extrem de lentă, fragmentată și marcată de numeroase blocaje”.

Liberalul Alexandru Muraru a anunţat duminică faptul că a depus o nouă interpelare în Parlament adresată Ministrului Transporturilor, privind stadiul ”real” al Autostrăzii A8.

”În ciuda importanței sale strategice și a angajamentului guvernamental, avem o evoluție extrem de lentă, fragmentată și marcată de numeroase blocaje birocratice, financiare și procedurale. Aproximativ 56 la sută din traseul total al autostrăzii nu este încă finalizat „nici pe hârtie”, situație care pune sub un serios semn de întrebare respectarea termenului de finalizare asumat, anul 2029”, a afirmat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

El cere Ministerului Transporturilor să comunice sursa de finanțare ”certă”, dar și calendarul pentru alocarea creditelor de angajament necesare semnării imediate a contractelor pentru Loturile 1C (Sărățeni-Joseni) și 2B (Grințieș-Pipirig) din secțiunea montană a autostrăzii.

De asemenea, deputatul Alexandru Muraru vrea să afle ce măsuri concrete are în vedere Ministerul Transporturilor pentru a accelera soluționarea contestațiilor care blochează Lotul 1D (Joseni-Ditrău) și ”în mod special” Tronsoanele 4 și 5 (Iași – Golăiești – Pod Ungheni).

Totodată, liderul PNL Iaşi solicită ministrului Transporturilor să prezinte un calendar ”realist și asumat” pentru lansarea lucrărilor pe fiecare dintre cele cinci tronsoane ale secțiunii Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni din cadrul A8.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)