Lucian Rusu, senator PNL, despre Ordonanţa de Urgenţă 59/2025: Cetățenii, autoritățile locale și întreprinderile mici au posibilitatea de a produce, consuma și comercializa energie la nivel local

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2025 oferă cetățenilor, autorităților locale și întreprinderilor mici posibilitatea de a produce, consuma și comercializa energie la nivel local, în cadrul așa-numitelor comunități de energie.
Potrivit senatorului liberal, România face pasul decisiv către independența energetică locală.

Noua ordonanță transpune Directiva Europeană RED III și stabilește pentru prima dată în legislația națională definiția clară și regulile de funcționare ale acestor comunități, care pot produce, stoca și distribui energie în interiorul localităților.

„Energia se întoarce în mâinile oamenilor și ale administrațiilor locale care vor să-și gestioneze singure resursele. OUG 59/2025 este un pas spre independența energetică locală și spre o Românie mai eficientă, mai curată și mai sigură energetic”, a declarat Lucian Rusu, membru al Comisiei pentru Energie din Senatul României.

Ordonanța introduce o serie de măsuri pentru a încuraja producția și autoconsumul la nivel local:
• se înființează Registrul Național al Comunităților de Energie, gestionat de ANRE;
• autoritățile sunt obligate să elimine barierele administrative care îngreunează dezvoltarea autoconsumului;
• membrii comunităților de energie vor avea acces prioritar la infrastructuri inteligente și scheme de sprijin;
• se permite partajarea echitabilă a energiei între membri, inclusiv oferirea de tarife diferențiate pentru gospodăriile vulnerabile;
• proiectele de producție și stocare a energiei regenerabile sunt recunoscute oficial ca proiecte de importanță națională, în sprijinul securității energetice.

„România are un potențial energetic remarcabil, însă este esențial să-l folosim inteligent, acolo unde se produce și se consumă energia. Prin acest act normativ, deschidem drumul pentru comunități care își pot gestiona independent resursele, reduc costurile și contribuie la tranziția către o economie verde. Este o schimbare de viziune: energia nu mai este doar o marfă, ci devine un instrument de dezvoltare locală și coeziune socială”, a precizat senatorul Lucian Rusu.

Această ordonanță a intrat în această săptămână pe circitul legislativ urmând a fi dezbătută în Comisia de energie și în celelalte comisii de specialitate din Senatul României.

”Prin OUG 59/2025, România se aliniază la standardele europene privind descentralizarea energetică și participarea activă a cetățenilor în tranziția verde. Este un pas către o Românie independentă energetic, în care comunitățile locale pot deveni adevărați actori în producția de energie curată”, a adăugat senatorul Lucian Rusu.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)