Parcul JUMPY duduie în weekend. Fondatorul afacerii: E loc de creştere în timpul săptămânii, lucrăm la asta, dar au fost momente în weekend când erau şi 200 de oameni în sală, efectiv nu mai era loc / Ce surprize urmează în decembrie
Planeta Distracţiei numită JUMPY a devenit un punct de atracţie în Iaşi la mai puţin de două luni de la deschidere. În weekend, parcul de trambuline JUMPY este arhiplin, ba chiar există momente când oamenii aşteaptă cuminţi la intrare, pentru că se atinge capacitatea maximă a sălii.
”S-a întâmplat asta în vreo două weekenduri. Nu am mai avut efectiv loc în sală, am ajuns la 200, capacitatea maximă. Unii au aşteptat la intrare, au intrat când ieşea cineva”, a explicat Ionel Tănasă, cel care a fondat afacerea împreună cu soţia sa.
Parcul JUMPY a fost deschis pe 18 octombrie în Zona Industrială (intrarea pe la sediul Fan Courier în Calea Chişinăului).
Ionel Tănasă recunoaşte că în weekend e aglomerat, dar că în timpul săptămânii e loc de creştere, cererea fiind sensibil mai redusă.
”Trebuie să mai lucrăm aici. Vrem să mergem prin şcoli, ăsta e planul începând din ianuarie. Avem un pachet intitulat ”Vizită Educaţională”, două ore, mai ales când e şi Şcoala Altfel. Sunt şcoli care deja ne-au contactat, dar din ianuarie vrem să mergem noi să abordăm şcolile şi să le spunem ce facem. Există şi reduceri considerabile pentru grupuri, vom vedea cât va prinde”, a declarat Ionel Tănasă.
Cea mai vizitată zonă de la JUMPY este cea de trambuline, dar există interes mare şi pentru pereţii de căţărare.
Apoi vine partea de petreceri. Sunt rezervări multe pentru sala în care se desfăşoară petrecerile, aproape în fiecare zi. În cursul săptămânii, de luni până joi, seara, oferim 20 la sută reducere. Sunt trei pachete, unul basic de două ore, altul de două ore şi jumătate, iar ultimul pachet de trei ore. În pachetul de două ore şi jumătate, copiii au acces nelimitat la toate activităţile de joacă. Ei revin în sală doar când mănâncă şi la servitul tortului. Pachetul costă 1.900 de lei pentru primii 10 copii, apoi 160 de lei pentru fiecare copil adiţional. În pachet includem apă, suc, există un decor, un balon cu vârsta copilului, dar şi cu La mulţi ani. La final îi dăm copilului o diplomă, îi mulţumim că şi-a aniversat ziua de naştere la JUMPY plus un cadou simbolic. Noi lăsăm părinţii să aducă tot ce vor din exterior, dacă vor pizza îşi pot aduce”, a explicat Ionel Tănasă.
Luna decembrie se anunţă plină de surprize, decoraţiunile de Crăciun urmând să creeze o atmosferă de basm.
”Pregătim decoraţiunile, avem un buget de peste 13.000 de euro pentru asta. Va fi şi o sanie cu reni. Vom organiza şi serbări de final de an pentru şcoli. Acestea se vor desfăşura în timpul zilei, de două sau trei ore. Jumătate de oră va fi o mică scenetă cu Moş Crăciun, cu Crăciuniţa şi Spiriduşul Vesel, apoi se dau cadourile la copii. În timpul rămas cei mici se joacă. Serbările vor fi de pe 8 până pe 24 decembrie. Le vom face în timpul săptămânii, pentru că sâmbătă şi duminică este rezervat cam totul cu petrecerile aniversare”, a precizat fondatorul JUMPY.
Parcul JUMPY nu va fi închis de sărbători, a anunţat Ionel Tănasă, spre bucuria celor dornici să facă mişcare.
”Vom avea deschis în fiecare zi în decembrie. Părinţii poate vin la cumpărături, lasă copiii la noi şi se duc la Carrefour, că e aproape de noi. În perioada de sărbători le suntem de ajutor părinţilor. Fac cumpărături şi îşi lasă copiii la noi. Va fi deschis inclusiv în zilele de Crăciun. De ce am decis asta? Oamenii vor să se distreze, atunci au mai mult timp liber. Pe 24 decembrie vom închide la opt seara, în loc de 22.00, iar pe 25 decembrie deschidem mai târziu. Şi pe 31 va fi deschis, pe 1 ianuarie la fel”.
Ionel Tănasă se aşteaptă la o creştere a activităţii în luna decembrie, dar fondatorul afacerii pregăteşte deja anul 2026.
”Din ianuarie căutăm instructori. Vom face cursuri pentru copii de sărit pe trambuline. La fel, ne trebuie un instructor pentru pereţii de căţărat. Vor fi grupe de cinci sau zece copii după-amiază care vor putea deprinde tot felul de tehnici. Noi mai avem nevoie să angajăm. Căutăm pentru zona de recepţie încă doi oameni. Mai căutăm o persoană care să răspundă doar la apeluri, pentru că nu reuşim să răspundem la telefoane. Dacă e aglomerat, cei din recepţie nu pot da răspunsul imediat şi poate fi neplăcut pentru cei care au nevoie de informaţii”, a afirmat Tănasă.
Prima lună şi jumătate nu a fost deloc simplă la JUMPY. Bugetul pentru amenajarea şi deschiderea parcului a fost depăşit cu 30 la sută. Primele estimări arată că sunt acoperite integral cheltuielile lunare.
”Avem mult de muncă, suntem pregătiţi. Mă aşteptam să fie ceva mai simplu pe partea de documente. Eram învăţat cu Marea Britanie, unde am stat mulţi ani şi unde totul e online. La Iaşi a fost mai complicat, am apelat la diverse firme, iar tot ce am putut externaliza, am făcut-o, nu am stat pe gânduri. E o provocare, o nebunie ce am făcut aici, dar investiţia vrem să o recuperăm pe termen lung, vorbim de cinci-şase ani. Sunt optimist că reuşim”, a adăugat fondatorul JUMPY, Ionel Tănasă.




