Şansele lui Tomac
O declaraţie seacă a preşedintelui Nicuşor Dan, o declaraţie şi mai searbădă a lui Eugen Tomac, cel propus să treacă un nou guvern prin Parlament.
Întrebarea e cine îl va vota pe Tomac? După boacăna cu moţiunea, PSD e cu spatele la zid. Însă e greu de crezut că PSD va vota pentru. AUR a anunţat că nu va intra în sală la votul din Parlament.
Ce vor face PNL şi USR? Dacă privim declaraţiile liderilor, cele două formaţiuni rămân în opoziţie. Interesant însă de văzut ce face gruparea anti-Bolojan din PNL şi cât poate rupe. Posibil ca Tomac să fie scos la înaintare tocmai pentru a lărgi frontul anti-Bolojan din PNL. În cazul în care Eugen Tomac ajunge premier (variantă puţin probabilă!), numărul trădătorilor liberali va creşte. În cazul în care guvernul Tomac nu are sorţi de izbândă, grupul pucist din PNL se va alipi în runda 2 celor de la PSD, care foarte probabil, vor încerca să-şi impună premierul.
Sunt şanse minime să se ajungă la anticipate, dar e singura soluţie logică la balamucul politic stârnit de PSD şi de AUR.
