Aici am ajuns: Vom avea fotbal de liga a treia în Copou

Rău de tot a mai ajuns fotbalul ieşean. Consilierii locali au votat asocierea între CSMS Iaşi 2020 şi USV Iaşi, pentru ca oraşul să aibă echipă de fotbal în liga a treia. Aici suntem. Asta pentru că Poli Iaşi va intra cel mai probabil în faliment.

Exista altă decizie logică în Consiliu? Era mai bine ca Poli Iaşi să fie lăsată să pornească din liga a cincea? Greu de spus.
Cum se va numi noua echipa? Club Sportiv USV CSM Iași 2020. Aşa-i că vă place? Asta nu e echipă, ci o înşiruire de consoane care nu transmite nimic. Cum vor striga suporterii în Copou? Hai Useve Ceseme? Sau mai bine: ”Iaşule, Iaşule mândră cetate/ Liga a treia, atâta se poate”.

Am urmărit jenanta şedinţă extraordinară de consiliu. Câteva constatări: au votat pentru asociere PNL, PSD şi AUR. Vasile Puşcaşu de la AUR a fost luat la mişto de primarul Mihai Chirica după ce a întrebat cine va asigura managementul noului club. ”Sunteţi curios”, i-a transmis Chirica, fără a spune cine anume va conduce noul club. Drept răsplată, Puşcaşu a votat pentru.

Mă aşteptam să aud totuşi cine e vinovat de actuala situaţie. Nici un nume, nimic. Măcar promisiunea că personajele care au contribuit la falimentul Politehnicii nu se vor mai regăsi şi în noua organigramă a clubului. Nici asta nu s-a discutat. Ce a spus Chirica e că noua echipă nu va mai fi vacă de muls. Greu de crezut.
Câţi bani va da Primăria pentru minunata echipă de ligă a treia? Prea devreme pentru un răspuns.

Cam asta merită suporterii ieşeni, în viziunea Primăriei. Bătaia de joc continuă. Hai Poli!

Sport

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)