Lucian Rusu (PNL): Răspunsul la actuala criză energetică nu poate fi redus la caniculă şi la secetă. Nu lipsa resurselor energetice este problema, ci viteza cu care le transformăm în investiții și în capacități de producție

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că nu lipsa resurselor enegetice este problema în România, ci viteza cu care aceste resurse sunt transformate în investiţii şi în capacităţi de producţie.

Lucian Rusu a declarat joi că ponderea României în ceea ce priveşte producției europene de energie hidro, eoliană și fotovoltaică a scăzut constant, iar aceste date arată că ”nu am valorificat suficient potențialul pe care îl avem”.

”România dispune de aproape toate resursele energetice importante: gaze naturale, hidroenergie, energie nucleară, energie eoliană și energie solară. Puține state europene beneficiază de o asemenea diversitate. Tocmai de aceea, nu lipsa resurselor este problema, ci viteza cu care transformăm aceste resurse în investiții și în capacități moderne de producție”, a afirmat senatorul Lucian Rusu.

Liberalul Rusu a declarat că la fiecare criză energetică apar întrebări cu privire la cauze şi la soluţii, el precizând că răspunsul nu poate fi redus la caniculă şi secetă.

”Adevărata problemă este una structurală și s-a construit în timp”, consideră senatorul PNL.

Lucian Rusu a amintit că la zece ani de la lansarea Uniunii Energetice, România se află printre statele europene care au înregistrat cele mai mari scăderi ale producției de energie electrică, în timp ce alte state membre au profitat de această situaţie şi au investit masiv în noi capacităţi de producţie şi în sisteme de stocare.

”Din păcate, România nu a ținut același ritm. După dezvoltarea accelerată a energiei fotovoltaice din perioada 2012–2014, modificările legislative și lipsa de predictibilitate au încetinit investițiile. În același timp, proiecte strategice au fost amânate ani la rând, iar investițiile în stocarea energiei și în infrastructura de transport și distribuție au rămas insuficiente”, a explicat Lucian Rusu.

El susţine că trebuie accelerate proiectele strategice precum dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, implementarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep, finalizarea hidrocentralelor începute și nefinalizate, dezvoltarea capacităților eoliene și fotovoltaice și investițiile în stocarea energiei și în rețele inteligente.

”Patriotismul economic înseamnă să producem mai multă energie în România, să valorificăm resursele naționale, să reducem dependențele externe și să creăm locuri de muncă. Înseamnă să construim un sistem energetic care să ofere stabilitate economiei și siguranță fiecărei familii. În același timp, trebuie să renunțăm la tentația soluțiilor populiste. Securitatea energetică nu se construiește prin măsuri de moment și nici prin decizii luate sub presiunea electorală”, a afirmat Lucian Rusu.

El a adăugat că pentru a deveni un ”actor energetic important” în regiune sunt necesare investiţii constante, în condiţiile în care există resurse, sunt specialişti şi avem acces la fonduri europene consistente.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)