Căderea continuă la Aeroportul din Iaşi: 11 decolări pe zi, faţă de aproape 20 anul trecut
E incredibil cât de jos s-a dus traficul pe Aeroportul din Iaşi, însă la fel de incredibil e că nici o autoritate nu pare deranjată de acest lucru.
Mâine 10 noiembrie avem în total doar 11 plecări de pe aeroportul ieşean, în timp ce în anii precedenţi am avut constant în această perioadă a anului cam 17-20 de decolări pe zi. Tot 11 plecări avem şi miercuri.
Mâine sunt doar două decolări externe la prima oră de la Iaşi, iar miercuri doar una (!!!), către Pisa.
Despre trafic nu mai suflă nimeni o vorbă. Nici nu vom primi cifre oficiale, arată mult prea rău pentru a fi făcute publice.
WizzAir a ajuns către Milano la doar patru zboruri pe săptămână, în timp ce vecinii de la Suceava au 9, iar din februarie vor ajunge la 13 pe săptămână.
Da, e adevărat că Suceava atrage trafic masiv din Ucraina, la fel şi Chişinăul duduie, dar cum compensăm scăderea asta masivă? Ce facem concret?
Mai e ceva. De ce preţul unui bilet ajunge să fie mult mai scump pe Iaşi decât pe Suceava sau chiar pe Otopeni?
