Ionuţ Popa demisionează, chiar dacă Iaşul a învins liderul seriei, Petrolul Ploieşti. UPDATE: Prosport scrie ca Popa a fost inlaturat!!
ACSMU Poli Iaşi a învins în seara asta, in Copou, liderul seriei a doua a ligii secunde cu 3-1. Ieşenii au condus cu 1-0, au fost egalaţi imediat, iar la pauză s-a intrat la cabine la egalitate. În repriza secundă, ACSMU Poli Iaşi a reuşit să înscrie alte două goluri, ultimul în prelungirile partidei.
În ciuda victoriei, antrenorul ieşenilor şi-a anunţat demisia. Ionuţ Popa a spus că hotărârea era deja luată şi că pleca indiferent de rezultatul meciului.
În ultima perioadă, după evoluţia oscilantă a trupei ieşene, atât Gheorghe Nichita, cât şi finanţatorul Ionuţ Negoiţă au intrat cu bocancii în treburile echipei, începând să-şi dea cu părerea despre jucători, tactică de joc etc.
Aseară, la Seara Valorilor de la primărie, cei doi „pricepuţi” în ale fotbalului, Nichita şi Negoiţă s-au întâlnit în cadru festiv, Negoiţă primind medalia Amicitia Pro Fidelitate. Care sunt meritele finanţatorului la doar câteva săptămâni de la preluarea echipei doar Nichita le ştie.
Premiul ar fi trebuit păstrat pentru anul repromovării Iaşului pe prima scenă fotbalistică, pentru ca meritele finantatorului ar fi fost in cazul asta incontestabile. Deocamdată, Negoiţă doar a preluat echipa, dar n-a adus vreun jucător de valoare la club.
UPDATE: Prosport are o altă variantă: Ionuţ Popa nu şi-a dat demisia, ci a fost demis! Ba mai mult, Popa ar fi aflat de la ziarişti decizia finanţatorului Ionut Negoita.
“Sunt trist pentru că am anunţat echipa că plec, că mi-am dat seama că nu pot face mai mult în condiţiile în care e criză de timp şi de jucători. Acum îmi fac bagajele şi plec. Dacă Negoiţă se pricepe la fotbal înseamnă că are carnet de antrenor, licenţă pro şi eu îl salut din mers. Era normal să mă anunţe pe mine primul, nu pe ziarişti.”, a declarat Ionuţ Popa.

o mizerie. bubuletele asta de Bucuresti, Negoita, isi aduce omul sau la carma echipei. macar sa fie un nume sonor, nu un smecher care n-a facut nimic pana acum!
zau dak pricep ceva. adica bati Ploiestiul, echipa mult mai bine cotata ca Iasul si stabila financiar, si iti aduci aminte ca etapa trecuta ai luat-o la VAlcea. pai care a ultimul rezultat? a jucat iasul atat de prost cu petrolul incat sa-l schimbi pe Popica? asta e lucratura idioata.
Toata stima pentru Ionut Popa!
se vede ca finantatorul asta are alte interese. sa castigi cu prima clasata asa de clar si sa fugaresti antrenorul e o mizerie. posibil ca negoita sa fi fost suparat ca a pierdut pLoiestiul, ca doar e de prin partile alea. alta explicatie nu am!
doar la noi la romani mai vezi de astea din 3 in 5 etape alt antrenor, dar performante>???? vom vedea pin europa echipe sau la mondial dupa ERA NOASTRA. adica vo mie ani HAI CIUDATENIA!!!!!! GOOOOOOLLL!!! totul.