De ce nu reuşeşte Ponta să tragă în sus PSD-ul

Partidul lui Ponta rămâne o maşinărie redutabilă, dar nu reuşeşte să se desprindă decisiv de pluton. E adevărat că în opoziţie, social-democraţii sunt serios bruiaţi de liberali, însă în vremuri de criză, stânga ar fi trebuit să fie principala beneficiară a erorilor guvernului.

Ultimele sondaje de opinie sunt neliniştitoare pentru PSD, care nu reuşeşte să mai treacă de 35 la sută. Ba mai mult, în sondajul IMAS, prezentat zilele trecute, social-democraţii sunt cotaţi la 30 la sută, scor sub cel obţinut la alegerile din 2008. Există deja voci în PSD nemulţumite de modul în care e condus partidul, dar mai ales de prestaţia lui Victor Ponta.

Deşi au trecut luni bune de la alegerea sa în fruntea PSD, Ponta e sub partid şi nu dovedeşte că poate fi o locomotivă gen Iliescu sau Năstase, cum se întâmpla pe vremuri. Ponta nu reuşeşte să stârnească emoţie, iar discursul său arţăgos nu pare pe placul electoratul de stânga, care încă adoră liniştea iliesciană.

Populismul afişat de PSD în ultimele săptămâni e la fel de deranjant. Când afirmi public că a doua zi după ce pică guvernul vei mări imediat lefurile cu 25 la sută nu te crede nimeni. Oamenii sunt sătui de promisiuni şi de politicieni care nu se ţin de cuvânt.

Alegătorii înţeleg criza, dar nu acceptă bâlbele guvernului. PSD nu ştie să speculeze momentul, ţipând mereu ca o moară stricată, pe aceeaşi temă, a sărăciei.

Partidul e într-o continuă campanie, dar lasă impresia că nu ştie să construiască, ci doar să demoleze.

Lipsa de coerenţă e un alt punct slab al PSD. Social-democraţii critică PDL, dar cel mai mult se tem de liberali. Crin Antonescu e peste Ponta în sondaje, iar de aici, declaraţiile oscilante în legătură cu posibila colaborare între cele două partide. PSD a ieşit şifonat la ultima moţiune de cenzură, graţie şi jocului abil al liberalilor, pe tema premierului comun. Mai mult, dansul PSD privind introducerea celei de-a doua moţiuni de cenzură arată un partid indecis, remorcat de un PNL care prinde tot mai mult tupeu.

Victor Ponta mai are o problemă şi anume aceea că încă nu controlează partidul. Figuri importante din PSD abia îl aşteaptă la cotitură, iar eşecul previzibil al noii moţiuni de cenzură îl va obliga pe Ponta să ofere explicaţii celor din partid.

PSD se pune în fruntea nemulţumiţilor, dar nu dă senzaţia că reprezintă alternativa.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)