Pod de 42 de km făcut în China în 4 ani. În România, se fac numai câţiva zeci de km de autostradă pe an, iar la Iaşi doi ani jumate nu ajung pentru strada Vasile Lupu

Chinezii au reuşit să construiască, în doar patru ani, cel mai lung pod peste apă din lume, care are o lungime de aproximativ 42 de kilometri. Construcţia a fost terminată la sfârşitul anului 2010 şi va fi dată în folosinţă în decursul acestui an.

Qingdao Haiwan Bridge, cum a fost denumit podul, este cu aproape 5 kilometri mai mare decât Lake Pontchartrain Causeway, din Louisiana, care deţinea precedentul record mondial. Mai mult, lungimea acestui pod este de 174 de ori mai mare decât Tower Bridge, care traversează râul Tamisa, din Londra. Podul are şase benzi de circulaţie, iar în total, 10.000 de muncitori au lucrat pentru finalizarea lui.

Dincolo de „hărnicia” caracteristică regimurilor comuniste, nu putem să nu facem o comparaţie cu ceea ce se petrece pe meleagurile noastre. Guvernele autohtone, fie că a fost PSD, PNL sau PDL, n-au reuşit să facă (pe uscat!) decât cel mult câţiva zeci kilometri de autostradă pe an, în timp ce la Iaşi, primarul Gheorghe Nichita n-a reuşit să termine patru kilometri de drum în Tătăraşi, în doi ani şi jumătate.

Administratie

Comentarii

2 comentarii to “Pod de 42 de km făcut în China în 4 ani. În România, se fac numai câţiva zeci de km de autostradă pe an, iar la Iaşi doi ani jumate nu ajung pentru strada Vasile Lupu”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)