USL e şchioapă la Iaşi. PC a votat împotriva alianţei cu PSD, motivul fiind relaţia cu Nichita
Conservatorii ieşeni se pronunţă împotriva alianţei cu PSD, iar această opţiune a fost exprimată public inclusiv sâmbătă, când liderii naţionali ai PNL şi PC au parafat constituirea Uniunii Social-Liberale, alături de social-democraţi. Informaţia a fost confirmată de preşedintele PC Iaşi, Vasile Şalaru pentru ziarul Evenimentul.
Şalaru a ţinut să precizeze că împotriva protocolului Uniunii au votat nu doar liderii filialei ieşene, ci întreaga delegaţie prezentă la Palatul Parlamentului.
„Nu vreau să se interpreteze faptul că avem ceva împotriva alianţei de la nivel naţional sau că nu de dorim debarcarea cât mai urgentă a actualei guvernări. Punctul nostru de vedere are în vedere exclusiv situaţia de la Iaşi, unde PSD nu şi-a respectat angajamentele în relaţia cu PC cât am fost în alianţă şi nu ne-a recunoscut niciodată meritele pentru sprijinul acordat în campania electorală”, a declarat Vasile Şalaru.

si ce daca? sta Alianta asta in PC? sa faca tambalau pana nu mai pot conservatorii astia
” Punctul nostru de vedere are in vedere…. ” asta e exprimare de asa zis profesor , am citat din Salaru . Ce pretentii sa ai de la unul ca asta care face pantofii lui Ghiocel Asimionesei ? Ce merite ati avut moi ragaliilor in campania electorala ? Ce ai fi vrut sa va dea PSD ? A tu visezi la ciolane , nu ? Gata baieti , s-a dus vremea ciolaniadei , la munca sa vedem ce efectiv aveti prin comune si cam ce procente . Parerea mea e ca in curand atat Salaru cat si Abalasesi si Rares Neamtu ( alt slugoi din ograda lui Asimionesei ) vor trebui dati afara de Daniel Constantin . Uite cum puricele emite pretentii la elefant , vrea parte egala! Astia la PC sunt niste iepuri care rag ca leul si din aceasta cauza vor mai mult decat ofera ! Drum bun Salarule , la pdl raman locuri libere !