A fost Vântu atât de fraier când a dat din mână managementul de la Realitatea TV?
Un război ciudat are loc în aceste zile la RealitateaTV. Miza este controlul postului, cu un an înainte de alegeri.
Însă ceva nu se leagă în povestea asta. Chiar n-a ştiut Vântu că atunci când semnează cu Sebastian Ghiţă un contract de management ar putea scăpa din mână hăţurile editoriale? Adică un om care bagă bani grei într-o afacere, precum Ghiţă, o face doar aşa de florile mărului?
Călit în bătăliile dure în care a fost implicat în ultimii 20 de ani, Vântu e prea viclean pentru a putea cădea în plasă atât de uşor.
Dacă totul e doar un scenariu, astfel încât Vântu să poată fi în acelaşi timp şi cu puterea, dar şi cu opoziţia?
„Maleficul” Vântu n-a ieşit din scenă şi probabil n-o va face prea curând. Dar poate juca la două capete, ţipând că i se ia jucăria. Si ca vrea s-o recupereze, dar nu poate. Pentru ca totul se va transa in Justitie, ani buni de-acum inainte!

nu cred ca e o intelegere la mijloc. pur si simplu Vantu nu a crezut ca Sebi Ghita il poate trada si nu-l va asculta. acum Vantu se zbate sa puna din nou mana pe TV. daca l-a scapat vreodata din mana…
Să nu uităm contextul în care s-a încheiat contractul – RTV risca să-şi piardă licenţa. Mai ţii minte un Stelian Tănase care urma să pună în aplicare un mega-plan? Au fost acolo nişte paşi bine calculaţi pentru obţinerea licenţei, iar acum suntem în plină acţiune de ştergere a urmelor sau efectelor, spune-le cum vrei. Ultimele evoluţii din RTV au fost pretextul potrivit pentru eliminarea celui mai important pas făcut. Asta ar fi ipoteza care ar conveni.
Cu toate astea, să nu uităm punctele comune între cei doi, legăturile strânse care nu sunt la vedere, ci pot fi doar dibuite văzând ce oameni au în jurul lor..de aceea, nu este exclusă deloc o colaborare între cei doi pe linia trasată de tine.