Cătălin Ivan îi scrie lui Platini pe tema pariurilor sportive ilegale
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan solicită, într-o scrisoare deschisă, adresată preşedinţilor UEFA (Michel Platini) şi Comitetului Internaţional Olimpic (Jacques Rogge), înfiinţarea unei instituţii la nivel european, pe modelul Agenţiei Mondiale Anti-doping, care să se implice în lupta împotriva pariurilor sportive ilegale.
”Având în vedere apropierea Jocurilor Olimpice de la Londra şi a Campionatului European de Fotbal din 2012, consider că gestionarea acestui domeniu nu trebuie să sufere amânare, iar instituţiile pe care le reprezentăm trebuie să se pună de acord cât mai curând în privinţa unui corp de legi, precum şi a creării unei instituţii dedicate special acestui fenomen. Insuficient reglementată, activitatea de pariere – în special prin pariurile ilegale, poate deveni o ameninţare la fel de gravă precum dopajul la adresa sportului mondial, şi este momentul ca acest lucru să fie recunoscut ca atare”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de eurodeputatul român către preşedinţii UEFA şi CIO.
Totodată, Cătălin Ivan susţine necesitatea înfiinţarea unei instituţii unice europene, care să se ocupe de combaterea pariurilor ilegale înregistrate din ce în ce mai des în lumea sportivă.
”Consider necesară crearea unui organism care că promoveze, să coordoneze şi să monitorizeze lupta împotriva pariurilor ilegale, după modelul Agenţiei Mondiale Anti-Doping”, se mai arată în scrisoare.
În documentul trimis către Platini şi Rogge, eurodeputatul PSD precizează că viitoarea instituţie va trebui să se concentreze pe zona pariurilor online.

Felicitari!
CFR Cluj – Otelul 0-1
Gaz Metan – Dinamo 2-1
Rapid – Sportul 0-1
Mai vreti?
@parior: vrei sa spui ca e ceva necurat in meciurile astea, adica s-a jucat in culise si nu pe teren?
MARE (moderare jurnalvirtual) !!
Pariaza cineva pe nationala noastra la EURO U17?
@Cip Paraschiv: e greu de pariat doar dupa egalul cu Cehia. mai e mult pana departe…
Microbistul: o pozitionare pe locul III in grupe ne asigura calificarea directa la Campionatul Mondial U17! Asa ca ne trebuie curaj si, de ce nu, putin noroc