Adomniţei: Nu concurăm cu PSD în judeţ. PNL Iaşi luptă în partid pentru a fi în primele 20 de organizaţii
Şeful liberalilor ieşeni pe municipiu Cristian Adomniţei recunoaşte că Gheorghe Nichita are prima şansă să fie desemnat candidatul USL la primărie, pe motiv că toate sondajele arată că „este dorit de cei mai mulţi dintre ieşeni pentru această funcţie”.
Adomniţei a spus vineri seară în emisiunea «Extemporal la democraţie» de pe TeleM că nu PNL îi face cale liberă lui Nichita la primărie, ci sondajele îl plasează constant pe primul loc.
„În toate sondajele, Nichita este dorit de cei mai mulţi dintre ieşeni”, a explicat Adomniţei.
Liderul liberal ieşean susţine că dacă la primărie lucrurile sunt clare, la CJ nu e nimic bătut în cuie.
„Noi nu luptăm cu PSD în judeţ. PNL Iaşi luptă în partid pentru a fi în primele 20 de organizaţii. Toată lumea vrea să maximizeze, iar noi concurăm cu celelalte filiale”, a spus Adomniţei.
Desemnarea candidaţilor la primărie şi CJ în ţară nu se face doar pe baza sondajelor, ci şi în baza unei înţelegeri între PSD şi ACD. Astfel, liberalii şi conservatorii vor avea candidaţi în 20 de municipii reşedinţă de judeţ şi la 20 de consilii judeţene, restul nominalizărilor urmând a fi făcute de PSD.

PNl s-a resemnat la primarie, iar asta nu e de bine. Nichita va lua un nou mandat cu sprijinul liberalilor, dar peste 2-3 acelasi Nichita ne va intoarce spatele. noi ca partid cu ce ne alegem? de ce nu ne batem pana la final_? ce intelegere exsta intre Fenechiu si Nichita. si ce inseamna aceasta tocmeala?
Cristi Adomnitei , spune foarte corect , Nichita e mult peste 50 % si nu are cine sa il opreasca , iar la judet intradevar va fi concurenta , e normal . Fiecare formatiune va veni cu argumentele sale , cu zestrea sa , cu sondajele sale si de comun acord se va stabili cine va fi candidatul . Sa nu uitam ca mai sunt in joc doua functii de vicepresedinti de judet , doua de viceprimari la Iasi , prefectul , subprefectul etc . Este loc pentru toata lumea . Cei care se tot dau liberali ( probabil caracudele pdl-isti , care vor sa bage fitile ) sa mai termine cu resemnare si intelegerile dintre nu stiu cine . Exista un protocol , acolo sunt prevazute toate aspectele precum si ( sau ) in special atat drepturile cat si obligatiile , nu mai poate fi vorba de neimplicarea unui sau altuia ( cum au facut o parte din liberali la candidatura lui Geoana , pe motiv de incompatibilitate , tampenie ce a codus la castigarea de catre basescu a unui nou mandat ) care e prins cu mata-n sac , e AUT !
@Mariane, lasa gargara ca unii liberali n-au facut campanie pentru Geoana. ba dimpotriva. cred ca unii pesedisti s-au bucurat prea devre,e. eu unul daca la CJ si primarie vor fi desemnati doar pesedisti nu voi face nici o campanie. asta sa fie clar! atat voua celor de la psd cat si celor din pnl iasi.
Atunci viteza , valea , pleca din partid , tu nu esti in cazul asta decat un simplu agent electoral al PDL-ului si a lui Basescu .
de cand dai tu lectii liberalilor mariane? ai uitat de raportul 50-50 in USL? asa ca vorbeste cu 50 la suta mai putin si mai lasa-ne cu profetiile tale idioate.
declaratiile lui Adomnitei arata ca PNL accepta suprematia PSD in oras. halal liberalism! daca PDL scoate un candat tare poate produce surpriza la locale.
declaratiile lui Cristi Adomnitei , arata ca ale unui politician echilibrat care cunoaste foarte bine teritoriul , nu degeaba e deputat intr-un colegiu de la tara , deci stie care e pulsul la talpa . nu mai vorbiti de pdl , astia usor dar sigur vor trece in istorie si vor fi asezati alaturi de ciuma lui caragea , la index de catre romanii treziti din buimacirea basesciana !
Marian, abonatul la agramatisme.
Omule, esti monument de nesimtire. Cum mai ai tupeul sa te repezi in toti oamenii, cand tu pui virgula intre subiect si predicat? Vezi inceputul comentariului anterior. Tu nu realizezi ca esti total lipsit de credibilitate? Esti, ca si sponsorul tau nichitian, un perseverent in balbe.
Nu veti scapa niciodata de tepele mele!