Bătălia sondajelor la Iaşi între PNL şi PSD. Care sunt cifrele pe care le scapă presei Fenechiu

Perioada asta, partidele fac tot felul de sondaje, pentru a vedea cum stau şi care sunt oamenii pe care îi pot arunca în luptă. Singurii care au dat ceva cifre sunt liberalii, unele asumate, altele pe surse.

Relu Fenechiu recunoaşte că PSD e pe primul loc, atât în Iaşi, cât şi în judeţ, distanţa social-democraţilor faţă de liberali fiind de 10 puncte.

Potrivit lui Fenechiu, pe municipiu PSD are 40%, iar PNL 30, în timp ce în judeţ PSD are 44, iar PNL 34. Când vine vorba de oameni, Fenechiu e mai zgârcit în a da cifre, dar recunoaşte că Nichita stă bine la primărie, având undeva spre scorul partidului.

În sondajul intern al PNL, cel mai bine plasat pentru primărie e Cristian Adomniţei, urmat de Vasile Astărăstoae. Totuşi, nu e clar dacă numele lui Adomniţei va intra în sondajul naţional, alături de reprezentanţii locali ai PSD şi PC, Gheorghe Nichita şi Tudor Ciuhodaru.

Când vine vorba de CJ, acolo unde PNL are pretenţii asupra candidatului USL, Fenechiu nu oferă prea multe amănunte.

El spune însă că, în interiorul PNL, atât el, cât şi Adomniţei şi Vosganian se află aproape unul de altul, deşi surse liberale afirmă că Adomniţei ar fi cel mai bine plasat între cei trei.

Potrivit liberalilor, Constantin Simirad ar avea 18 la sută, în timp ce Victorel Lupu, preferatul lui Nichita la CJ din partea PSD, ar avea sub 10 la sută.

Politica

Comentarii

6 comentarii to “Bătălia sondajelor la Iaşi între PNL şi PSD. Care sunt cifrele pe care le scapă presei Fenechiu”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)