Mişcări înaintea anului electoral. Grupul de la Cluj îşi face imperiu media
Sociologul social-democrat Vasile Dâncu, fostul ministru PSD de Interne Ioan Rus şi finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, au decis să colaboreze împreună în cadrul unei afaceri media, scrie HotNews.ro
“Grupul se va forma în jurul unui nucleu de instituţii media cu o solidă notorietate în Cluj şi în Transilvania şi amintesc aici: postul de televiziune NCN, postul de televiziune Transilvania Channel, cotidianul Mesagerul de Cluj, săptămânalul Servus Cluj şi portalul online Citynews. Am achiziţionat aceste instituţii media de la foştii acţionari împreună cu un grup de parteneri din România şi străinătate. Îi amintesc aici pe bunul meu prieten Ioan Rus şi pe Arpad Paszkany, cel pe care îl cunoaşte toată lumea ca fiind patronul ungur al CFR”, a precizat Vasile Dancu.
El a anunţat că proiectul nu se va limita la zona Transilvania – Banat, ci se va extinde cât de curând şi la Bucureşti.

O stire venita pe resurse imi spune ca mascat, va fi cooptat si eminentul Profesor, membru deplin la uniunea scriitorilor de tablete, distinsul fondator si continuator al Partidului Bourul din Cotusca. Tot pe surse, dar din DNA si SRI, aflam ca noii moguli se bazeaza foarte mult pe experienta practica a Titanului, dar nu stiu inca ce solutie sa gaseasca pentru a-l impaca pe Titan cu NIKY Dorohoi, un lider de necontestat in organizatia lui de la Primaria din Iasi. Totusi, se intrevede posibilitatea sa fie lasat Simirad sa-si sustina parerile in stilul sau, pentru a exista o paleta larga de abordari si pentru a se da o mai mare notorietate postului. Dupa alegeri, se intentioneaza inlocuirea lui NIKY cu Titanul. In fond, amandoi provin tot din judetul Botosani…