Tinerii din PSD Iaşi se feresc să comenteze situaţia încordată din USL. În schimb, continuă atacurile înspre PDL (UPDATE)

La PSD Iaşi, cei mai activi par tinerii din filială. Azi Bogdan Cojocaru (liderul TSD) şi Silviu Macovei (vicepreş. PSD) au ieşit la rampă cu declaraţii critice la adresa Mihaelei Popa (PDL). În schimb, cei doi juni social-democraţii s-au ferit să comenteze situaţia tensionată din USL Iaşi.

Iată câteva dintre declaraţiile celor doi:

Bogdan Cojocaru: „Sunt trei-patru candidaţi în interiorul USL pentru un post. Cel mai bun va fi desemnat în urma sondajelor. Bucureştiul va decide candidaţii la primărie şi CJ”.

Silviu Macovei: „Cu ce proiecte se poate lăuda Mihaela Popa în trei ani de mandat, care să se refere la tineri? N-a fost interesată nici de proiectul «Iaşi-oraş european al sportului», ba a încercat să-l saboteze. Pe unde merge, Mihaela Popa spune că are foarte multe proiecte prin care a adus la Iaşi milioane de euro. Unde sunt aceşti bani?”.

Silviu Macovei către Mihaela Popa: „De ce aţi redus finanţarea pentru lucrările de la Filarmonică? Cum de aţi reuşit să-l duceţi pe domnul Funeriu în vizită doar în zona proaspăt lăcuită sau cum de aţi pierdut cheile de la zona aflată în paragină?”.

UPDATE: Democrat-liberalul Cip Paraschiv, fost consilier al Mihaelei Popa, în vremea când aceasta era europarlamentar, răspunde pe blogul său criticilor formulate de tinerii pesedişti.

„Citesc o declaraţie a unui tânăr de o anumită coloratură politică care doreşte să se facă cunoscut dând o declaraţie fără pic de sens: Mihaela Popa nu a fost interesată de proiectul „Iaşi – oraş european al sportului”, ba chiar a încercat să-l saboteze ???!!! Ca să-l parafrazez pe fostul preşedinte al Franţei, Jaques Chirac, acest tânăr „a pierdut o bună ocazie de a tăcea”. Ca fost consilier al Mihaelei Popa pe vremea când era europarlamentar, pot spune, fără a exagera, că actualul senator a făcut pentru sport mai mult decât orice alt deputat din Parlamentul European de la acea vreme”, scrie Paraschiv, în prezent şeful Direcţiei pentru Tineret şi Sport Iaşi.

El adaugă că „acest tânăr este cel care nu s-a implicat deloc în acest frumos proiect iniţiat de europarlamentarul Cătălin Ivan, altfel ar fi ştiut ce demersuri presupune dosarul de candidatură al Iaşiului pentru a deveni oraş european al sportului”.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)