Altădată prieteni, Crin şi Fenechiu au ajuns să se dueleze la malul mării
Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu, totodată vicepreşedinte al liberalilor la nivel naţional, nu mai e în graţiile şefului său Crin Antonescu.
Potrivit gandul.info, azi în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL de la Mamaia, Crin Antonescu i-a întrebat pe liberali dacă vor să extindă ordinea de zi cu propunerea convocării unui Congres extraordinar.
“Dacă vreţi Congres extraordinar nu am nimic împotrivă, nu ştiu dacă ăsta este şi momentul. Acesta este forul ca să nu ne punem pe drumuri de mai multe ori”, a fost propunerea lui Crin Antonescu la începutul şedinţei Delegaţiei Permanente, în timp ce mulţi din sală au început să râdă.
Aflat în primul rând, Relu Fenechiu a fost întrebat direct de Antonescu dacă vrea să se lupte pentru preşedinţia partidului:
Antonescu: Domnul Fenechiu, da sau nu?
Fenechiu: Ar fi o idee…
Din sală: O idee tare.
Antonescu: O idee este şi nu am glumit…
E posibil ca Antonescu să fi urmărit tocmai demontarea scenariului care circulă în interiorul PNL privind posibilitatea declanşării unui congres extraordinar al partidului.
În PNL există multe voci nemulţumite atât de alianţa cu PSD, dar şi de modul autoritar în care Crin conduce partidul. Printre acestia se numara si senatorul de Iasi Varujan Vosganian.

in conditiile astea, mai pupa fene CJ-ul? hmmm…
Lui Fenechiu, cu toata dragosyea…
” Cu gogosi si minciunele, te facusi vornic, misele ! “
Florine, scrie corect stirea nu cum ai vrea tu sa fie.
In Gandul scrie punctual ca Fene a spus razand in sala ca ar fi o idee, moment in care lumea a izbucnit in ras.
Era absolut evident din tonul stirii ca Fenechiu a spus in gluma iar Crin a raspuns la fel.