Declaraţia lui Geoană care l-a înfuriat pe Iliescu

“Nu tot ce vine de la Băsescu e neapărat rău”, a declarat Mircea Geoană ieri seară, la Antena 3. “Ideile sale nu sunt neapărat rele, eu cred că nu are cu cine să le pună în practică, e o problemă cu selecţia de cadre. Degeaba ai o idee bună dacă ai un Ministru de Finanţe foarte slab. Degeaba ai o idee bună dacă ai un prim-ministru foarte slab. Are o echipă care, în clipa de faţă, trebuie primenită de sus până jos”, a spus Mircea Geoană.

Afirmaţia lui Geoană nu le pică bine liderilor USL. Azi, a venit şi prima reacţie, din partea lui Ion Iliescu, care îl sfătuieşte pe Geoană să se lase de politică.

“Fapte întâmplătoare ale unor indivizi fără discernământ pot să compromită nişte interese majore, de partid şi de stat. (…) Sunt oameni care îşi pierd uzul raţiunii în momente cruciale pentru viaţa societăţii şi care compromit nu soarta lor, ci soarta ţării. Politica este echilibristică pe sârmă. Cine nu are înţelepciunea necesară, să se lase, să-i lase pe alţii care pot să o facă cu dăruire, nu pornind de la interese înguste’, a spus Ion Iliescu.

“Am pierdut alegerile pe mâna noastră în 2004 şi alegerile prezidenţiale din 2009 tot pe mâna noastră, din cauza gafelor aceluiaşi om, Geoană” , a adăugat Iliescu.

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Declaraţia lui Geoană care l-a înfuriat pe Iliescu”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)