Cererea lui Fenechiu către Ponta şi Crin: Scoateţi PC din USL
Declaraţie interesantă a şefului PNL Iaşi, chiar în timp ce Victor Ponta se află în oraş.
Relu Fenechiu a declarat azi că va cere conducerilor PSD şi PNL scoaterea PC din USL, motivând că într-o alianţă serioasă deciziile nu se pot lua în urma şantajului unuia dintre aliaţi. Fenechiu a afirmat că este dezamăgit de şefii PC, şi de la Iaşi, dar şi de la nivel naţional, motiv pentru care va solicita conducerilor PSD şi PNL să găsească o soluţie, astfel încât USL să fie formată doar din liberali şi social-democraţi.
„Voi cere acest lucru conducerilor PSD şi PNL. Am înfiinţat USL pentru a câştiga alegerile şi pentru a oferi românilor o alternativă, nu pentru pofta cuiva. Cei de la PC m-au dezamăgit. Au spus că vor merge cu candidaţi proprii, deşi au primit candidaturi în mai multe judeţe. Au luat şefia unui consiliu judeţean, chiar dacă acolo nu au nici un primar”, a spus Relu Fenechiu.
Liderul liberal a spus că PC ar trebui să iasă din USL, apoi să revină în alianţă după viitoarele alegeri.
„Trebuie să respecte regulile jocului. Noi nu luăm decizii în urma şantajului unuia dintre aliaţi. Săptămâna viitoare voi propune ca USL să fie format doar din PSD şi PNL”, a spus Fenechiu.
Liberalul consideră că USL trebuie să arate coerenţă şi consistenţă politică.
„Dacă aliatul meu vine şi pune sula în coaste, mi-e teamă să merg cu un asemenea aliat”, sustine Relu Fenechiu.

A mancat Relu cucuta
)
Domnule presedinte,
Rezultatele politicii dezastruoase pe care o duceti in PNL Iasi de ceva vreme, incep ” sa dea roade”, incep de fapt sa-si arate coltii…
“Am înfiinţat USL pentru a câştiga alegerile şi pentru a oferi românilor o alternativă, nu pentru pofta cuiva.”…Aceasta fraza este cat se poate de adevarata, dar de fapt sunt doua adevaruri : rostita de Relu Fenechiu – omul spune ceea ce-l doare, ceea ce-si doreste pentru el si gruparea ce-a creat-o in interiorul partidului. Ceea ce a perceput alegatorul – satul de ticalosia guvernarii PDL-iste – este ca membrii a 3 partide importante din Romania, cu priza la electorat, trec de obstacolul diferentelor de doctrina si de opinii, de interesele proprii si de grup in interior si incearca – de comun acord – sa propuna ca alternativa la conducere in toate structurile, oameni de valoare, oameni curati, oameni care inteleg ca este nevoie de o primenire a clasei politice si de comun de acord, cad la intelegere la varf sa intoarca soarta Romaniei.
Dar, domnule Fenechiu, asa cum v-am spus de o juma de an incoace si cum am sa tot continui sa va spun pana la capat, voi astia, cativa Baroni locali, voi o tineti pe a voastra si nu renuntati de loc sa va infingeti unghiile murdare in tapizeria scaunelor pe care VREMELNIC v- am votat si v-am asezat.
Voi ati creat USL-ul, transmitand electoratului la nivel de varf un mesaj corect si plin de speranta si tot Voi – lideri locali din USL, manati de interese meschine si fatzarnice, acum distrugeti alianta.
Multe eram dispusi sa acceptam, eram dispusi sa fim frate si cu adversari politici traditionali ca PSD, pentru ca sa eliminam de la putere catastrofa portocalie, dar din cauza voastra, a celor ce conduceti la nivel local partidele din USL, totul se naruie…
Lumea NU vrea sa mai voteze mutrele voastre cu zambet perfid, cu ochii care privesc cu viclenie peste umarul meu – a celui ce va da votul – spre afacerile oneroase ce le-ati pus la cale la umbra meselor imbelsugate la care va infruptati impreuna, ignorandu-ma, pe mine, ALEGATORUL !
Vedeti domnule presedinte cum se duce totul Dracului ? Exact asta va spunem, noi, astia prostii: am vrut USL-ul asa cum am inteles Noi, nu cum il vreti Voi, iar restul, e numai raspunderea Voastra.
Acum , vreti sa cereti excluderea PC-ului, ruperea aliantei ?
Nu spun nicidecum ca PC-ul este salvarea natiunii si ca plecarea sa catre Mafia portocalie le va aduce mai mult decat au, dar aceasta stare de la Iasi, este reflexia societatii romanesti de azi. Aici, s-au intalnit ( intamplator? ) factorii care determina nefunctionarea corecta a USL. Lasati sondajele masluite, lasati nominalizarile scoase din joben !
Iasul NU vrea sa voteze pe Nichita, Fenechiu, Cozmanciuc sau altii mandatati de ei. Vrem figuri noi, curate, propuse de ieseni! Apoi faceti sondaje, propuneri, nominalizari, iar lumea va vota dupa constiinta.
Dintre 2 – 3 candidati propusi democratic de fiecare grupare, ieseanul sa aleaga ! Sa castige doctrina, sa castige ideologia !
Hai, domnule Fenechiu, distrugeti acum alianta !
Victoria va apartine !?