Astărăstoae: Am decis să ies public. Dacă prelungeam tăcerea s-ar fi creat o falsă impresie

Rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, cercetat de DNA în dosarul privind fraudarea unei licitaţii cu fonduri europene, susţine că procurorii anticorupţie au furnizat trunchiat informaţii în privinţa sa, precizând că nu are nici o legătură cu firma care a câştigat licitaţia.

„DNA a dat trunchiat sau pe surse tot nivelul de informaţii. Am decis să ies public, pentru că dacă prelungeam tăcerea s-ar fi creat o falsă impresie”, a afirmat Astărăstoae azi, într-o conferinţă de presă.

Rectorul UMF a declarat că platforma de e-learning implementată la UMF Iaşi este cea mai complexă din România şi îndeplineşte toate condiţiile proiectului finanţat cu bani europeni.

El a spus că în proiect era specificat că platforma trebuie să conţină după primul an de funcţionare un număr de 10.000 de foldere, dar că în prezent acesta are 100.000 de foldere, care conţin atât suportul de curs pentru studenţi, cât şi prezenţa la cursuri şi seminarii.

„Licitaţia a fost publicată pe Jurnalul European, unde a stat 59 de zile, încât orice firmă din Europa putea participa. De asemenea, licitaţia s-a realizat pe SEAP. Conducerea Universităţii nu a avut nici o legătură cu firma Maguay. I-am cunoscut pe reprezentanţii firmei abia în ziua licitaţiei”, a declarat Astărăstoae.

Pe de altă parte, rectorul UMF a afirmat că Maguay Impex SRL nu e o firmă de apartament şi că de-a lungul timpului a executat inclusiv proiecte pentru SRI şi DIICOT. „Şi ei au manipulat licitaţiea?”, s-a întrebat Astărăstoae.

Rectorul UMF Vasile Astărăstoae a mai spus că nu deţine nici o firmă, în timp ce fiica sa, economistă, cercetată în acelaşi dosar de procurorii DNA, nu are relaţii contractuale cu universitatea.

„N-au ajuns la tupeul să mă acuze de luare de mită. Din câte ştiu sunt cercetat pentru aderare la grup organizat, abuz în serviciu, tentativă la fals şi conflict de interese. Am aderat pentru că gena mea infracţională m-a trimis să ader, fără nici un avantaj”, a afirmat Vasile Astărăstoae.

El a mai spus că este şocat să constate că o carieră, precum a sa, poate fi murdărită într-o manieră „incalificabilă”.

Astărăstoae a precizat că „întâmplarea” cu ancheta DNA survine la scurt timp după ce s-a pronunţat ferm împotriva schimbării destinaţiei Institutului de Oncologie în spital de Urgenţe, precizând că a ştiut că îşi asumă riscuri dacă se va împotrivi distrugerii Institutului Oncologic.

Rectorul UMF a adăugat că DNA ar trebui să fie sub control civic, precizând că va trebui modificată legislaţia.

„Acest lucru se poate face şi din celulă”, a mai spus Astărăstoae.

El a mai afirmat că nu ştie cum se va finaliza acest caz, însă e sigur că va câştiga în instanţă, fie în ţară, fie în străinătate.

La conferinţa de presă a rectorului UMF au fost prezenţi şi rectorii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Tehnică şi Universitatea Agronomică, Vasile Işan, Ioan Giurmă, respectiv Grard Jităreanu.

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae este cercetat de procurorii DNA într-un dosar care vizează fraudarea unei licitaţii cu fonduri europene la UMF, în valoare de 6,4 milioane de lei.

În total, 16 persoane şi trei societăţi comerciale sunt vizate în ancheta DNA Iaşi.

Diverse

Comentarii

2 comentarii to “Astărăstoae: Am decis să ies public. Dacă prelungeam tăcerea s-ar fi creat o falsă impresie”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)