Fenechiu vrea ca noul spital de urgenţe să fie prins la finanţare în 2012. Ce le recomandă liberalul parlamentarilor de Iaşi ai PDL

După ce recent a vorbit de proiectul «Iaşi – poartă de transport intermodal», şeful PNL Iaşi vine cu o nouă iniţiativă.

Relu Fenechiu le solicită parlamentarilor PDL de Iaşi susţinerea unui amendament la bugetul din 2012 pentru construirea spitalului regional de urgenţă.

Fenechiu a spus că atât timp cât reabilitarea unei halte feroviare a ajuns să coste 23 de milioane de euro, alocarea aceleiaşi sume anul viitor pentru începerea lucrărilor la noul spital nu ar fi o problemă.

„Salut iniţiativa domnului Dumitru Oprea cu privire la dorinţa declarată de a colabora cu ceilalţi parlamentari pentru dezvoltarea proiectelor Iaşului. Pentru a nu pierde timpul, solicit parlamentarilor PDL introducerea unui amendament la buget pentru construirea spitalului regional de urgenţe”, a afirmat Fenechiu.

„Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii sistemului medical ieşean, bulversaţi de situaţia actuală generată de ambiţiile şi nebuniile doctorului Ciuhodaru care schimbă destinaţii şi paturi la spitalul de urgenţe. Luni, mă voi înfăţişa în faţa parlamentarilor PDL cu acest amendament”, a adăugat Fenechiu.

Liberalul aşteaptă ca aleşii democrat-liberali să susţină iniţiativa şi să procedeze la fel ca atunci când au cerut schimbarea şefului PDL Iaşi.

„Senatorii ieşeni ai PDL i-au spus atunci lui Boc că dacă nu îl pune şef pe Oprea la Iaşi, ei nu mai votează nimic. Să lupte şi pe acest amendament, aşa cum au luptat petru şefia filialei”, a spus Relu Fenechiu.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)