Dedesubturile anunţului lui Oprea cu candidatura la preşedinţia Senatului Universităţii Cuza
Plecat în America, Dumitru Oprea a făcut azi un anunţ surpriză pe blogul său. „Îmi depun candidatura pentru Senatul Universităţii şi apoi pentru preşedinţia lui”, spune Oprea, şeful filialei ieşene a PDL.
Intrarea în această cursă n-ar fi atras poate foarte mult atenţia dacă în metodologia de organizare a alegerilor de la Universitatea Cuza n-ar fi existat un paragraf, care sună cam aşa: rectorul şi preşedintele Senatului nu pot face parte din aceeaşi facultate. Metodologia a fost aprobată pe 15 decembrie 2011 în şedinţa Senatului de la Cuza. Decizia e asadar calda.
Cum atât actualul rector Vasile Işan cat şi Dumitru Oprea provin de la FEAA, doar unul dintre ei va putea fi ales, ca rector, respectiv preşedinte de Senat.
Anunţul de azi al lui Oprea înseamnă de fapt că senatorul PDL nu-l susţine pe Vasile Işan pentru încă un mandat de rector la Cuza. Practic, alegerile de la universitatea ieşeană se transformă, indirect, într-un duel Oprea-Işan. De altfel, în ultima perioadă, relaţiile dintre cei doi n-au fost dintre cele mai bune.
Interesant, noul rector e ales pe 3 februarie, iar preşedintele Senatului şase zile mai târziu. Cu alte cuvinte, dacă Işan iese rector, Oprea nu mai poate fi ales preşedinte al Senatului.
E de aşteptat aşadar ca Oprea să susţină un alt candidat la funcţia de rector şi să se implice activ în campania de la Cuza.
Pe de altă parte, din punct de vedere politic, anunţul lui Oprea e unul riscant. Pierderea bătăliei de la Cuza va deveni un atu în plus pentru adversarii săi în cursa de la primăria Iaşului. Înfrângerea în bătălia de la universitate ar fi ca un bolovan la gâtul lui Oprea, pe care îl va purta în campania electorală din toamnă.
În schimb, o victorie în competiţia de la Cuza l-ar ajuta si la localele din noiembrie. Iată cum dintr-o dată, bătălia de la cea mai mare universitate din Iaşi capătă şi conotatii politice.
O întrebare va fi în următoarea lună pe buzele celor care urmăresc atent scrutinul de la Cuza: Işan sau Oprea? Pe cine pariaţi?

sunt destui nemultumiti la Cuza. Isan n-a avut un mandat convingator. nu e exclus ca Isan sa se retraga onorabil stiind ca sunt sanse sa piarda.
Oprea ii forteaza mana, dar ma intreb cati sustinatori mai are fostul rector.
atentie la ce se va intampla in urmatoarele 2 saptamani
ce e asa important postul asta. ce inseamna presedinte al senatului? se baga in treaba dom Mitica dar n-o sa-i iasa.
Nea Mitica sa se hotarasca ce vrea. Ba e rector, ba mare sef la PDL, ba senator, ba “premar”. Mai lasa-ne nene ca nu faci nimic pe nicaieri…
Un anunt a starnit valuri si intepretari eronate. Nu vad de unde rezulta razboiul dintre Oprea-Isan. Pentru a mai crea ceva valuri trebuie de fiecare data sa interpretam printre randuri si sa cautam dedesubturi. Ma rog …Pe de alta parte, dl. Oprea ca presedinte poate sa mai faca ceva ordine si sa mai dea ceva suflu Senatului Universitatii.
@ Sirghiutza : Oprea a lasat UAIC cu 9-10 mil Euro in conturi. Asta dupa ce a preluat`o cu 1 mil E. Isan nu mai are NIMIC in conturi la ora asta ( in comparatie cu ce a avut cand a preluat postul ). De asta lumea il vrea pe Oprea inapoi.
Eu vrea ca Oprea sa fie si prefect si sef la Consiliul Judetean, pe langa primar si rector.
Sincer nu pot pricepe ce e in mintea lui. A pierdut in 2008 cand PDL a castigat primaria in multe orase mari ( Cluj, Arad, Neamt, Brasov, Suceava, Oradea, Botosani, ), cand scorul PDL-ului era mare de tot pe urban, cand PDL era pe cel mai mare cal posibil si vrea sa candideze acum cand si el stie ca nu are mai mult de 15%. Nici el, nici Pedeleul. La iasi ma refer.
Jeu: Nu Isan a tocat banii. Banii au fost tocati de Plescan.
Cand eram eu la FEEA, Oprea era rector si remarcam cu totii implicarea lui si prosperitatea UAIC pe total! Deci omul asta, Face ceva! Isan…poezie si atat!