Ce spun căpeteniile delegaţiilor ieşene PNL şi PC care au fost la mitingul de la Bucureşti

Estimările privind participarea la mitingul USL de la Bucureşti diferă de la o sursă la alta. Jandarmeria spune că au fost 7.000 de oameni, în timp ce USL susţine că a fost un miting cu peste 10.000 de persoane.

Vicele CJ Victor Chirilă a fost cel care a condus delegaţia PNL Iaşi la Bucureşti, în timp ce conservatorii l-au avut ca şef pe Bogdan Abalaşi, prim-vicele filialei.

La ora 21.30, ambii se aflau la Buzău, alături de alţi colegi uselişti, unde serveau masa.

„A fost impresionant. După revoluţie, eu nu am văzut atâta mulţime”, a afirmat Victor Chirilă. „Suntem in drum spre Iasi. Ne-am oprit la Buzau, unde luam masa”, a spus Chirila.

El a afirmat că de la Iaşi au fost prezenţi la mitingul din Capitală peste 400 de liberali.

„N-au fost doar 7.000 de oameni, ci peste 10.000. Eu spun că au fost chiar pedste 20.000”, a declarat Chirilă.

La rândul său, conservatorul Bogdan Abalaşi a spus că PC Iaşi a avut la mitingul din Capitală 140 de oameni, care s-au deplasat fie cu maşini mici, fie cu microbuze, fie cu trenul. Dintre aceştia, 30 de membri au rămas în Bucureşti, alăturându-se celor din Piaţa Universităţii.

„Vreo 30 de la noi s-au dus în Piaţa Universităţii. A fost decizia lor. Se vor întoarce mâine dimineaţă la Iaşi, cu trenul”, a spus Abălaşi.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Ce spun căpeteniile delegaţiilor ieşene PNL şi PC care au fost la mitingul de la Bucureşti”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)