Administratie
Harabagiu revine în PSD, în urma unei decizii a Tribunalului Iași
Tribunalul Iași a decis suspendarea măsurii de excludere a viceprimarului Gabriel Harabagiu din PSD, după ce luna trecută instanța i-a admis cererea de suspedare a ordinului prefectului privind încetarea mandatului său de consilier. Judecătorii au admis miercuri cererea formulată de viceprimarul Gabriel Harabagiu cu privire la excluderea sa din PSD, la începutul acestui an. Instanța [...]
Cam despre asta este vorba: Comisarul european Corina Crețu spune că autoritățile române n-au cerut finanțare pentru autostrada Iași-Târgu Mureș
Comisarul european Corina Crețu susține că autoritățile române n-au cerut la Bruxelles nici un leu pentru proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș. ”Din păcate nu au fost transmise la Comisia Europeană proiecte majore de transport pe această regiune (Moldova – n.r.). Așteptăm și suntem dispuși, dacă autoritățile române vor considera, am înțeles că vor depune (un proiect [...]
O ciudățenie a răsărit chiar în fața Bisericii Trei Ierarhi. Lucrarea de artă are influențe dadaiste, iar Primăria a plătit 15.000 de euro
Creaţia unui artist german a fost amplasată în centrul Iaşului, construcţia stârnind critici din partea ieşenilor care nu înţeleg ce reprezintă lucrarea. Costul acesteia se ridică la 71.400 de lei, suma fiind plătită din bugetul local. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Iaşi, lucrarea este o „instalaţie de artă unică, cu puternice influenţe dadaiste“ şi a fost realizată
Direcția Regională de Drumuri Iași a finalizat lucrările de reparații în Vama Albița. Până în urmă cu o lună, zona era un dezastru
Lucrătorii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au finalizat lucrările de reparaţii a drumului din Vama Albiţa, care se afla într-o stare deplorabilă, la o lună de la preluarea în administrare a şoselei. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ patru milioane de lei, echivalentul asfaltării a peste şapte kilometri de drum naţional. Potrivit [...]
Ernest Airlines a făcut anunțul oficial: Din iunie, Iașul va avea zboruri directe spre Verona și Cuneo. Directorul de dezvoltare al companiei italiene: Avem planuri de extindere pe Iași
A cincea companie aeriană vine la Iași. După TAROM, Austrian Airlines, Wizz Air și Blue Air, italienii de la Ernest Airlines vor avea și ei zboruri de pe aeroportul ieșean. Reprezentanții Ernest Airlines au precizat miercuri la Iași, într-o conferință de presă, că începând din 21 iunie vor opera zboruri de la Iași către orașele [...]
Zboruri directe de la Iași spre Istanbul și Frankfurt? Directori de la Turkish Airlines și Lufthansa vin la Iași pentru a discuta despre aceste rute
Directori din cadrul Turkish Airlines și Lufthansa vor fi prezenți luna asta la Iași, a anunțat șeful CJ Iași Maricel Popa joi seară la TeleM, în cadrul emisiunii Linia Întâi. Cele două companii aeriene vor discuta cu șefii de la aeroport și cu cei din CJ posibilitatea deschiderii unor rute directe între Iași și Istanbul, [...]
Ultima veste de la Aeroportul Iași: Trafic cu aproape 5.000 de persoane mai mare în aprilie față de anul trecut. O creștere spectaculoasă vom avea începând din iulie
Aeroportul Iași înregistrează o creștere a traficului de pasageri în luna aprilie. Astfel, numărul persoanelor care au tranzitat aerogara ieșeană a ajuns la 92.522, avansul fiind de 6 procente față de aceeași perioada a lui 2017, când au fost 87.850 de călători. Creșterea este de aproape 54 de procente dacă ne raportăm la aprilie 2016. [...]
N-au fost degeaba protestele din Tătărași: Primăria nu emite autorizațiile de construcție pentru blocurile din zona Oancea
Mihai Chirica a cedat în bătălia cu locatarii din Tătărași. Primăria a anunțat că nu emite autorizațiile de construire pentru cele trei blocuri din zona Oancea, în urma protestelor locatarilor nemulțumiți că parcul din zonă va fi distrus. Potrivit Biroului de Presă al primăriei, municipalitatea privește cu atenție luările de poziție ale locatarilor din zona [...]
Blocaj politic la primărie: PSD Iași a boicotat ședința consiliului local, Chirica flutură ideea anticipatelor. Care ar fi soluția
Reprezentanții PSD Iași au boicotat ședința consiliului local de vineri, astfel că reuniunea nu s-a mai ținut din lipsă de cvorum. Toți cei 13 consilieri PSD au absentat de la întrunire, un alt absent fiind consilierul ALDE Vintilă Iordan. Cum în sală se aflau mai puțin de jumătate dintre consilieri, ședința nu s-a putut ține. [...]
Administrația Chirica livrează fum în loc de proiecte serioase. Ce ar fi trebuit să anunțe azi primarul Iașului
Primăria Iași a dat azi mici și bere la Ciric. Gratis. Nu s-a schimbat nimic în comportamentul primarului Chirica. Aceeași încercare de a păcăli lumea, același obicei de a oferi câțiva mici și o bere. Mihai Chirica spune că evenimentul a fost girat de sindicatele din companiile aflate în subordinea Consiliului Local. O încercare nereușită [...]
Primarul Tomeștiului: Am făcut multe investiții în comună, dar niciodată n-am văzut entuziasm așa mare ca la inaugurarea parcului de joacă
Aproximativ 70.000 de euro. Atât a investit primăria comunei Tomești în noul parc de joacă din comună. Parcul este situat în cartierul de blocuri și a fost inaugurat marți dimineață, spre bucuria copiilor, care de câteva zile tot au dat târcoale zonei, pentru a vedea minunăția. Un asemenea spațiu de joacă pentru copii, amenajat din [...]
Se reaprinde scandalul între Chirica și PSD. Primăria cere PSD Iași să evacueze sediul de pe Ștefan cel Mare. Maricel Popa: O răzbunare
Primăria Iași cere filialei județene a PSD să elibereze sediul în care funcționează organizația, întrucât social-democrații ar fi făcut lucrări de reparații în imobil fără acordul municipalității. Oamenii lui Mihai Chirica au trimis pe 20 aprilie o notificare filialei PSD Iași, în care organizația este înștiințată despre încetarea contractului de închiriere și obligația acesteia de [...]
Așa arată un parc de joacă în Tomești. Preluăm modelul și la Iași?
Șefii de la Aeroportul Iași spun că gradul de încărcare pe ruta Iași-Timișoara este de aproape sută la sută
Conducerea Aeroportului ieșean afirmă că zborul TAROM Iași-Timișoara are succes, iar avioanele sunt încărcate la capacitate maximă. Din 25 martie și până azi, aproape 900 de persoane au călătorit spre și dinspre Timișoara. Sunt patru zboruri pe săptămână (luni, miercuri, joi și duminică), iar călătoria durează o oră și 50 de minute. „Interesul pentru ruta [...]
Ce ar trebui să facă Tudorel Toader după ce Iohannis a anunțat că n-o revocă pe Kovesi
Ministrul Justiției Tudorel Toader anunță că va sesiza CCR, după ce președintele Klaus Iohannis a spus că n-o revocă pe Kovesi. Însă doar guvernul o poate face, potrivit specialiștilor în drept constituțional. Totuși, ieșeanul din guvern mai are două șanse: 1. Să sesiseze Ministerul Transporturilor pentru a porni construcția autostrăzii Iași-Tg. Mureș. 2. Să întrebe [...]
