Administratie
Tichete sociale împărţite la 33.000 de oameni de primăria pesedistului Nichita, taman pe început de campanie. PNL: Un spectacol grotesc
Peste 33.000 de persoane din Iaşi, pensionari, şomeri şi persoane cu handicap sever, primesc în aceste zile tichete sociale din partea primăriei, în valoare de 70 de lei. La un prezenţă la urne de 50 la sută în municipiu (adică 130.000 de alegători), 33.000 înseamnă 25 la sută. De câteva zile, Direcţia de Asistenţă Comunitară [...]
Primăria Iaşi a fost dată în judecată pentru „răspunsul incoerent, fără logică şi agramat” în cazul marcării a 500 de arbori în Copou
Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) a dat în judecată primăria Iaşi, pentru nerespectarea legii privind accesul la informaţiile publice, reclamând că nu a primit detalii privind marcarea pentru tăiere a 500 de arbori din zona Copou. CeRe a anunţat azi, într-un comunicat de presă, că a dat în judecată primăria Iaşi, depunând în [...]
Disperare la PSD Iaşi? Adomniţei spune că Dragnea a venit ieri în secret în oraş pentru a-i convinge pe edilii ACL să se înscrie în PSD. Întâlnirea a avut loc la un restaurant ieşean
Liderul PNL Iaşi Cristian Adomniţei susţine că Liviu Dragnea a venit ieri pe ascuns in oras, cu scopul cumpărării de primari ai ACL de către PSD. Dragnea i-ar fi convocat pe edilii din judeţ, promiţându-le semnarea unor contracte pentru diverse proiecte în schimbul trecerii lor la PSD. Adomniţei a afirmat într-o conferinţă de presă, că [...]
Nicolae Manolescu la FILIT: «Am o bănuială: Curtea de Conturi e deja la Consiliul Judeţean»
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, la FILIT: «E un lucru extraordinar că la Iaşi, CJ scoate bani pentru un festival de literatură. Am o bănuială: Curtea de Conturi e deja la Consiliul Judeţean».
O sugestie pentru prefectul Cârlan, marele apărător al proiectelor Iaşului
Domnu’ Dan Cârlan, ţineţi o conferinţă de presă miercuri la Prefectură pe tema autostrăzii lipsa pentru Iasi? Păi aşa ziceaţi când v-aţi instalat ca prefect, că sunteţi preocupat de proiectele Iaşului. Sau vă e suficientă autostrada cheală Primărie-Casa Patrată?
Ce spune Adomniţei despre dezinteresul guvernului Ponta pentru autostrada Iaşi-Tg Mureş: Avem dovada minciunilor PSD
În masterplanul de transport trimis Comisiei Europene de autorităţile de la Bucureşti autostrada Iaşi-Tg Mureş este inlocuită cu un drum expres, în timp ce Bacăul va fi legat de Braşov printr-o autostradă. Ce spune şeful PNL Iaşi Cristian Adomniţei despre „surpriza” pregătită de guvern ieşenilor? “Este dovada minciunilor din tot acest timp ale PSD. Soluţia [...]
Movilă despre transformarea autostrăzii Iaşi-Tg Mureş în drum expres: «Dacă mai stăm doi ani, drumul se transformă în pistă cu biciclete». Atac al deputatului PMP şi la Nichita
Liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă consideră că la fel cum milionul de locuri de muncă promis de guvernul Ponta s-a transformat într-o sută de mii de şomeri în plus, autostrada Iaşi – Tg. Mureş a devenit drum expres. Dacă mai aşteptăm doi ani, adaugă deputatul Movilă, probabil drumul expres se va transforma într-o pistă [...]
Umilinţă pentru Nichita. Autostrada Iaşi-Tg Mureş se transformă în drum expres. În schimb, se face autostrada Bacău-Braşov
În draftul Master Planului General de Transport (MPGT)-ului transmis de autoritatile romane la Comisia Europeana, multe din autostrazile de care s-a vorbit in ultimii ani au fost transformate in drumuri-expres. Astfel, nu vom mai avea autostradă Iaşi-Tg-Mureş, ci drum expres. În schimb, se va face autostrada Bacău-Braşov. E o lovitură cruntă pe care Nichita o [...]
Minune mare: Strada Eternitatea asfaltată într-o noapte. Bordurile se pun pe urmă
Păi mai întâi asfaltezi strada Eternitatea, apoi pui borduri şi pavele pe trotuare? Ceva nu-i în regula. Atenţie, asfaltul pe strada lungă de un kilometru s-a turnat într-o noapte, deci graba a fost mare. Cu toţii stim că nunta-i în Copou, da unii spun că mai sunt şi petrecăreţi care vin cu avionul. Vrem nuntă [...]
Aşa arată noua Sală Polivalentă din Cluj, cu 7.200 de locuri. De ce nu avem şi la Iaşi aşa o bijuterie?
Noua Sală Polivalentă din Cluj Napoca va fi inaugurată la sfârşitul lunii octombrie. Sala dispune de o pardoseală demontabilă care permite practicarea mai multor sporturi, de un cub video unic în Romania, pe care se pot difuza imagini HD din timpul competiţiilor sportive, de tribune
Movilă despre blocajul Ministerului de Finanţe la aeroport: Cei de la PSD au făcut tot ce au putut pentru a pune beţe în roate proiectului
Deputatul PMP Petru Movila a iniţiat, în cursul lunii iulie, mai multe demersuri pentru clarificarea problemelor apărute la aeroport, cel mai important proiect de investiţii din judetul Iaşi. Ca răspuns la acestea, Ministerul de Finanţe, prin ANAF, a transmis un raspuns din care se poate constata cu usurinta faptul ca Aeroportul Iasi a intregistrat o [...]
Noutăţi de pe frontul dezertărilor la Iaşi. PSD vrea să pună mâna pe edilii ACL, dar planul cu racolările merge mai greu decât au anticipat social-democraţii
Până în prezent, doi primari PNL din judeţ, de la Moţca şi Alexandru Ioan Cuza, au admis că ar putea trece la PSD. Alţi câţiva primari sunt în discuţii cu social-democraţii, dar sunt indecişi, întrucât nu sunt siguri că vor obţine finanţare pentru diverse proiecte. Joi seara, s-a aflat în Iaşi liderul PLR Călin Popescu [...]
Parc agro-industrial la Leţcani în urma unei investiţii de 4.3 milioane de euro
Un parc agro-industrial cu o suprafaţă de două hectare, destinat producătorilor agricoli din judeţul Iaşi, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, va fi construit în comuna ieşeană Leţcani. Investiţia se ridica la 4,3 milioane de euro, din care 2,8 milioane euro reprezintă fonduri europene. Parcul va fi construit pe o suprafaţă de două hectare [...]
De frică să n-o dea în bară, Nichita amână deschiderea pasajului din Fundaţie până după prezidenţiale
Constructia pasajului din Fundaţie arată cât de competentă este primăria Iaşului. O lucrare importantă, care trebuia finalizată anul trecut, s-a făcut în bătaie de joc, iar Nichita amână acum momentul inaugurării. Ziarul de Iaşi scrie că termenul pentru deschiderea pasajului a fost din nou amanat. 16 decembrie 2014: acesta este noul termen de finalizare a [...]
Cum înghit în sec liberalii lui Tăriceanu de la Iaşi. Primarii PNL vânaţi de Chirilă se vor duce direct la PSD
PLR-ul de la Iaşi al lui Tăriceanu, condus de Victor Chirilă, nu se va alege cu mare lucru în perioada de 45 de zile cât e permis traseismul politic. Cât priveşte unii primari liberali, dacă aceştia vor pleca din PNL, se vor duce direct la PSD, fără escala în partidul lui Tăriceanu. La Moţca spre [...]
