Diverse

Inexistent la Iaşi, deputatul PNL Anton Doboş se pozează cu ştabii liberali la petrecerile din Capitală

Liberalul ieşean Anton Doboş este deputat de Nicolina, însă activitatea sa este mai degrabă una palidă. Cei din PNL Iaşi spun că Doboş este om de bază în filială şi că se implică în treburile organizaţiei, însă realitatea pare să contrazică acest lucru. Cu două comunicate de presa pe lună şi cu realizări pe care [...]

Diverse, Politica

Nichita, la un pas de întoarcerea în primărie

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis sâmbătă, 30 mai, ca primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, să fie cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a folosit Poliţia Locală pentru a-şi spiona amanta. Magistraţii au respins astfel prelungirea arestului la domiciliu în cazul lui Nichita. Decizia nu este însă definitivă. Primarul suspendat [...]

Administratie, Diverse

Veşti proaste pentru Nichita. Ştefan Avârvarei a turnat la DNA tot ce ştia despre primar

Gheorghe Nichita a fost audiat ieri la DNA. Potrivit Ziarului de Iaşi, audierile au avut loc după ce, zilele trecute, unul dintre foştii săi colaboratori, Ştefan Avârvarei, cercetat şi el în acest dosar, a înaintat un denunţ la DNA în care a explicat o serie de fapte de natură penală ce ar fi fost comise [...]

Diverse

Fostul manager de la Socola, Lucian Burlea, trimis în judecată. Care sunt acuzaţiile DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a fostului manager al spitalului de psihiatrie Socola din Iaşi, Lucian Burlea, precum şi a altor trei angajaţi ai spitalului, respectiv Sebastian Iulian Popa (şef serviciu achiziţii), Adriana Medvichi (jurist) şi Gina Grecianu (consilier juridic). Sebastian Iulian Popa va fi [...]

Diverse

Dragomir Tomaşeschi: Nichita închiria apartamente de lux, la 6.000 de euro pe noapte, în Monte Carlo şi Dubai. În acele apartamente au stat şi Madonna, David Bowie sau George Clooney

Avocatul Dragomir Tomaşeschi, cel care o apără pe Adina Samson, spune că Gheorghe Nichita petrecea weekenduri de vis în străinătate, în hoteluri de lux, unde o noapte de cazare ajungea şi la 6.000 de euro. El a dezvăluit acest lucru joi seară la TeleM, în emisiunea Iaşul în direct. „Mergea în străinătate la hoteluri scumpe, [...]

Diverse

Jurnalistul Călin Ciobotari: Curtea de Apel Bucureşti a trimis azi Prefecturii Iaşi comunicarea cu sentinţa lui Nichita

Calin Ciobotari, pe facebook: Azi, la ora 12, la solicitarea expresă a postului TeleM Iaşi, Curtea de Apel Bucureşti a trimis Prefecturii Iaşi comunicarea referitoare la sentinţa de „arest la domiciliu” dată în cazul lui Gheorghe Nichita. Reporterii TeleM au avut o convorbire halucinantă cu judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti care nu ştiau [...]

Diverse

Nichita a stat 10 ore la DNA. Marţi dimineaţă el va reveni în faţa procurorilor anti-corupţie

Primarul Iaşului Gheorghe Nichita a plecat în jurul orei 19.30 de la sediul DNA, unde a stat aproximativ zece ore, pentru a asista la verificarea informatică a sistemelor ridicate de anchetatori, în urma percheziţiilor domiciliare. “Astăzi nu s-a făcut decât să se copieze conţinutul mediilor optice din sistemele electronice ridicate la percheziţii”, a spus primarul, [...]

Diverse

Nichita a fost adus din nou la DNA Bucureşti pentru audieri

Zi grea pentru Gheorghe Nichita. El este audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat, în arest la domiciliu, pentru că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale pentru a-şi urmări fosta iubită. Nichita a spus, la intrarea în sediul DNA că a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor, fără [...]

Diverse

Chiar nu-şi dă seama că e ridicol? Diplome pentru devotamentul şi credinţa în valorile morale ale familiei, cu semnătura lui Nichita, împărţite în Copou

«Halucinant. Astăzi, la Iaşi, în parcul Copou, sute de cupluri vârstnice au primit diplome de onoare „pentru devotamentul şi credinţa în valorile morale ale familiei” cu semnătura lui Gheorghe Nichita, primarul divorţat şi arestat pentru urmărirea, cu Poliţia Locală, a amantei», scrie Adriana Radu pe Facebook. Diplomele au fost inmanate de vicele Mihai Chirica, intrucat [...]

Diverse

Când îşi vor cere scuze cei din Poliţia Locală pentru ceea ce au făcut?

Cei care sunt acum în fruntea Poliţiei Locale ar trebui să iasă public şi să-şi ceară scuze în faţa ieşenilor. Instituţia a fost decredibilizată. Sefii instituţiei nu s-au ocupat de oraş, ci de protecţia lui Nichita. Câteva cuvinte ar fi suficiente: „E o ruşine ce s-a întâmplat, Poliţia Locală nu poate fi folosită în interes [...]

Diverse

Tomaşeschi: S-a furat fără ruşine din creditul DEXIA. Îi rog pe procurori să facă o anchetă rapidă, până la prescrierea faptelor

Co-preşedintele PNL pe municipiu Dragomir Tomaseschi speră ca DNA să facă o anchetă corectă şi rapidă în dosarul DEXIA, în condiţiile în care în doi ani faptele se vor prescrie. Zilele trecute, Tribunalul Iaşi a întors decizia prin care DNA a clasat dosarul, dispunând începerea urmăririi penale în acest caz. „Aici nu e vorba de [...]

Diverse, Politica

În mintea lui Nichita, Iaşul trebuie să-l accepte, pentru că el e stăpânul. Ne vede ca pe nişte slugi care închid ochii la toate prostiile sale

Nichita nu admite să fie învins. El şi azi crede că n-a greşit. Uitaţi-vă la comportamentul lui Nichita de după închiderea sa la domiciliu. I-a pus pe funcţionarii primăriei să alerge la vila sa pentru a semna acte. Dacă ar fi fost în arestul Poliţiei şi dacă exista posibilitatea, ar fi semnat documente şi din [...]

Diverse

Andrei Crăciun: Am aşteptat ca ieşenii să se lepede de primarul lor. N-au făcut-o. S-a aşternut, deja, o linişte grea peste faptele mizerabile de la Iaşi

Primarul de la Iaşi le cere cetăţenilor să se gândească la el ca la un om, ca la un tată şi ca la un vecin. Am râs în hohote. Nu era de râs. Am aşteptat înainte să public textul care urmează. Am aşteptat, deşi ştiam că aştept degeaba. Am aşteptat ca ieşenii să se lepede [...]

Diverse

Deputatul PSD Adăscăliţei, pus 60 de zile sub control judiciar de către DNA

«Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 15.05.2015 până la data de 13.07.2015, faţă de inculpatul ADĂSCĂLIŢEI CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al [...]

Diverse

Adomniţei: DNA l-a cablat pe şeful auditului şi l-a trimis să aibă o atitudine provocatoare la adresa mea. Scopul DNA nu a fost să descopere o fraudă, ci să mă facă să comit o infracţiune

Preşedintele CJ Cristian Adomniţei a declarat joi în faţa judecătorilor Curţii de Apel Iaşi că DNA l-a „cablat” pe şeful auditului din CJ Fănel Constantinescu şi că acesta din urma a fost trimis să-l provoace, pentru a-l face să reacţioneze şi să-l determine să comită o infractiune. Cristian Adomniţei a spus că nu el a [...]

Diverse