Politica
Alexandru Muraru (PNL): Lanţul se strânge în jurul candidatului prorus şi este doar o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge până la acesta
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că, în ciuda intimidărilor lansate la adresa ministrului Afacerilor Interne şi a instituţiilor implicate în ancheta privind campania lui Călin Georgescu, este o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge la acesta. ”Doamna Anamaria Gavrilă, care şi-a adus întreaga familie în Parlament pe listele de deputaţi [...]
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a fost ales președinte al comisiei pentru controlul SIE
Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a fost ales președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE). SIE este instituție specializată în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale, având ca obiective culegerea de informaţii relevante pentru securitatea naţională a României, avertizarea timpurie asupra riscurilor şi [...]
Deputat USR: Avocatul Copilului s-a autosesizat în cazul de la Iaşi, după informaţiile că banii de buzunar ai copiilor cu dizabilităţi dintr-un centru ar fi fost folosiţi pentru achiziţionarea de saltele şi pături
Deputatul USR Monica Berescu susţine că Avocatul Copilului s-a autosesizat în urma informaţiilor privind situaţia din judeţul Iaşi, unde banii de buzunar ai copiilor cu dizabilităţi dintr-un centru aparţinând DGASPC ar fi fost folosiţi pentru achiziţionarea de saltele şi pături, deşi rolul lor era să finanţeze ieşirile în oraş ale copiilor. ”Avocatul Copilului s-a autosesizat [...]
Lucian Rusu, senator PNL: Bugetele pentru Transporturi şi Energie au fost avizate în comisiile reunite ale Parlamentului
Senatorul PNL de Iaşi, Lucian Rusu, anunţă că astăzi, în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate din Parlamentul României, au fost avizate bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Energiei pentru anul 2025. Potrivit lui Rusu, infrastructura și energia sunt pilonii dezvoltării economice, iar alocările bugetare trebuie să susțină proiectele esențiale pentru modernizarea României.
Excelența continuă: Nota 10 în clasamentul VEKTOR pentru Antibiotice Iași, șase ani la rând
Antibiotice Iași obține nota 10 în clasamentul VEKTOR pentru al șaselea an consecutiv, subliniind excelența în comunicarea cu investitorii și deschiderea către piața de capital. Evaluarea a inclus toate companiile listate la Bursa de Valori București, pe piața principală și piața AERO, fiecare fiind evaluată pe criterii specifice. Antibiotice Iași stabilește standarde de excelență în [...]
Care sunt priorităţile deputatului PSD Bogdan Cojocaru în acest mandat
Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine că va fi un parlamentar implicat şi că experienţa sa ca ministru al Comunicaţiilor, dar şi ca prefect de Iaşi, îl va ajuta în activitatea sa de deputat. Cojocaru susţine că Iaşul are nevoie în continuare de proiecte mari, unele dintre acestea, cum ar fi autostrăzile sau Spitalul Regional, [...]
Alexandru Muraru, deputat PNL, comentariu pe tema jafului de la muzeul din Olanda: Încercarea de a exploata politic subiectul este lipsită de fair-play
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru spune despre acuzațiile aduse de fostul ministru PSD al Culturii Lucian Romașcanu la adresa Ralucăi Turcan legate de jaful de la Muzeul Drents că ”sunt nejustificate și țin de o anumită frustrare personală a fostului ministru Romașcanu”. ”Este cunoscut pentru un asemenea stil vecin cu calomnia, pe care eu [...]
Bogdan Cojocaru (PSD), despre reorganizarea teritorială: Întotdeauna unii vor considera că nu este momentul. Dar nu mai putem amâna, serviciile publice trebuie să treacă la etapa următoare
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că reorganizarea teritorială este vitală pentru România, dar că întotdeauna se va găsi cineva care să spună că încă nu e momentul pentru a declanşa acest proces. Bogdan Cojocaru a afirmat că în calitate de membru în Comisia pentru Administraţie Publică din Camera Deputaţilor va fi implicat direct [...]
Liberalul Muraru după votul din PNL pentru Crin Antonescu candidat la Cotroceni: Nu e perfect, dar e autentic. Și într-o lume plină de zgomot, autenticitatea contează
Crin Antonescu a primit duminică votul liberalilor pentru a candida la prezidenţiale. Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a scris pe Facebook după Consiliul Naţional PNL că Antonescu nu e un politician obişnuit, că acesta spune adevărul chiar când e incomod şi nu aleargă după funcţii.
Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Pentru prima dată după 1989, Biserica este batjocorită de extremiştii adunaţi în Piaţa Unirii din Iaşi, într-o totală lipsă de respect faţă de valorile sărbătorii zilei de 24 ianuarie
Liderul liberal ieşean Alexandru Muraru susţine că Ziua Unirii Principatelor Române a fost confiscată la Iaşi de partidele extremiste, el precizând că inclusiv Biserica a fost batjocorită, întrucât s-au auzit huiduieli pe parcursul slujbei religioase. ”Ziua Unirii Principatelor Române la Iaşi a fost din nou confiscată de membri şi lideri ai partidelor extremiste, fiind umbrită [...]
Şeful PSD Iaşi despre manifestările de la Iaşi de Ziua Unirii: Nu e cazul ca pe 24 ianuarie să facem proteste. Când vorbim de patriotism ar trebui să nu ne gândim doar pe cine mai înjurăm
Liderul PSD Iaşi deputatul Bogdan Cojocaru susţine că partidele care vor folosi ziua de 24 ianuarie pentru a face proteste la Iaşi ar trebui să vină şi cu soluţii pentru ţară, el adăugând că atunci când vorbim de patriotism să nu ne gândim doar pe cine mai înjurăm. Bogdan Cojocaru a declarat, întrebat dacă se [...]
Scandal uriaş în PNL Suceava: Prim-vicepreşedintele filialei Ioan Balan îi cere lui Gheorghe Flutur să renunţe la şefia filialei, numindu-l ”guru” şi personaj ”toxic”
Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, susţine că liderul filialei sucevene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, ar trebui să plece de la conducerea organizaţiei, precizând că rolul lui Flutur în fruntea acestui partid a devenit ”toxic” şi că este nevoie de o schimbare. Ioan Balan a declarat luni, într-o intervenţie la postul de radio Top [...]
Şeful social-democraţilor ieşeni, despre alianţa PSD-PNL din Consiliul Local: Nu vom fi maşină de vot şi nu vom ridica mâna pentru orice va fi propus de Chirica şi echipa PNL
Liderul PSD Iaşi Bogdan Cojocaru susţine, după ce social-democraţii au făcut majoritate în Consiliul Local cu liberalii, că PSD nu va fi ”maşină de vot” în consiliu şi că reprezentanţii PSD nu vor ridica mâna pentru ”orice va fi propus” de Mihai Chirica şi PNL. Bogdan Cojocaru a declarat că dacă lucrurile nu vor funcţiona [...]
300 de participanţi la protestul AUR de la Iaşi
La protestul AUR organizat la Iaşi au fost prezenţi aproximativ 300 de persoane. Oamenii s-au adunat în Piaţa Unirii, după care au pornit în marş către Palatul Culturii. Protestatarii au scandat printre altele, ”Turul doi, înapoi”, ”Jos Iohannis”, ”PSD, ciuma roşie”, ”PSD şi PNL, aceeaşi mizerie” şi ”Vrem alegeri libere”. Pe traseu, manifestanţii s-au oprit [...]
Şeful social-democraţilor ieşeni, despre alianţa PSD-PNL din Consiliul Local: Nu vom fi maşină de vot şi nu vom ridica mâna pentru orice va fi propus de Chirica şi echipa PNL
Liderul PSD Iaşi deputatul Bogdan Cojocaru susţine, după ce social-democraţii au făcut majoritate în Consiliul Local Iaşi cu liberalii, că PSD nu va fi ”maşină de vot” în consiliu şi că reprezentanţii PSD nu vor ridica mâna pentru ”orice va fi propus” de Mihai Chirica şi PNL. Bogdan Cojocaru a declarat că dacă lucrurile nu [...]
