Politica

Liviu Brătescu, senator: Criza economică bate la uşă şi alianţa guvernamentală doarme

Senatorul Liviu Brătescu susţine că în timp ce oamenii politici sunt preocupați de organizarea viitoarelor alegeri am scăpat din vedere problemele economice și direcția în care evoluează România. România a înregistrat în ultimele cinci luni cea mai mare creștere a inflației din Uniunea Europeană, iar potrivit senatorului ieşean, coaliția de guvernare condusă de primul ministru [...]

Politica

Alexandru Muraru, după ce listele de candidaţi ale PNL Iaşi au fost aprobate de Biroul Naţional: Avem forţa şi încrederea că Iaşul va rămâne un bastion liberal şi după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din acest an

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că are încrederea că Iaşul va rămâne un bastion liberal în urma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, după ce lista candidaţilor liberali ieşeni la parlamentare a fost aprobată de Biroul Naţional al PNL. PNL Iaşi a anunţat, vineri seară, că lista cuprinzând candidaţii propuşi în urma votului Comitetul Director [...]

Politica

Maricel Popa, senator PSD: România, parte a deciziei în Uniunea Europeană. Trei social democrați sunt în poziții-cheie

Senatorul PSD Maricel Popa susţine că pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii. Este vorba despre trei poziții la vârf în arhitectura UE: • Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii: Competențe și Educație, Locuri [...]

Politica

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: După dezastre mulți „simioni” se arată

Demersul liderului AUR George Simion ar fi fost unul credibil dacă ar fi fost făcut încă din primele zile, nu după ce și-a făcut calculele că ar avea de câștigat în plan politic de pe urma unei astfel de acțiuni. Afirmaţia îi aparţine liderului liberal ieşean, deputatul Alexandru Muraru. Potrivit acestuia, liderii și voluntarii PNL [...]

Politica

Legea ESOP: cum angajații pot deveni acționari

România se află într-un moment de răscruce economică și socială. În timp ce lumea devine tot mai globalizată și mai competitivă, țările dezvoltate investesc masiv în inovație și capital uman, mediul de afaceri autohton simte lipsa unor instrumente puternice pentru a stimula creativitatea, retenția talentelor și dezvoltarea sustenabilă a companiilor. În acest context, proiectul de [...]

Politica

Fostul senator liberal Liviu Brătescu anunţă că îl susţine pe Mircea Geoană în cursa prezidenţială. El va conduce filiala Iaşi a Partidului România în Acţiune

Senatorul Liviu Brătescu, care a demisionat la începutul acestei luni din PNL, anunţă că va conduce filiala din Iaşi a Partidului România în Acţiune şi că îl susţine pe Mircea Geoană în cursa prezidenţială. Liviu Brătescu a scris sâmbătă seară pe Facebook că după ce a stat 25 de ani în PNL, iar liberalii i-au [...]

Politica

Maricel Popa, senator PSD: Institutul Inimii a primit avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătăţii

”Veste extrem de bună pentru sistemul medical: Institutul Regional al Inimii a primit avizul de oportunitate a obiectivului de investiții, aceasta fiind remis de ministerul de resort. Astfel, unitatea medicală mult așteptată poate fi inclusă în lista proiectelor finanțate în cadrul Programului național de investiții în infrastructura medicală. Conform proiectului, Institutul Inimii va cuprinde ambulatoriu [...]

Politica

Deputatul Filip Havârneanu, după incidentul de la Parlament: Dacă atacul s-ar fi întâmplat într-o şcoală?

După incidentul de azi de la Parlament, am stat și m-am gândit: dacă atacul s-ar fi întâmplat într-o școală? Dacă noi și alți 300 de oameni care au fost evacuați ne-am simțit în pericol într-una din CEL MAI BINE PĂZITE CLĂDIRI DIN ROMÂNIA (de securitate zero), cum ar fi stat lucrurile dacă – Doamne ferește [...]

Politica

Senatorul Maricel Popa afirmă că PSD s-a ținut de promisiune: 3,8 milioane de pensii au crescut în septembrie. O nouă majorare va fi în ianuarie 2025

Parlamentarul de Iaşi al PSD Maricel Popa afirmă că social-democraţii s-au angajat să repare nedreptățile din sistemul de pensii și că prin recalculare s-au ținut de cuvânt. Potrivit PSD, principalul obiectiv a fost ca toți pensionarii care au muncit și au contribuit la fel să primească pensii egale. Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din [...]

Politica

Liviu Brătescu susţine că proiectul regionalizării este urgent: Nu prea mai avem timp să amânăm, intrăm în blocaj

Senatorul Liviu Brătescu susţine, într-o declaraţie politică, faptul că România are nevoie de oameni politici curajoși care să-și asume regionalizarea, un proiect delicat și dificil, complex și necesar. ”Vorbesc aici despre o reformă care să privească o nouă organizare administrativă a țării. Nu prea mai avem timp să amânăm, prelungirile de până acum arată că [...]

Politica

USR Iaşi a decis ordinea pe liste la parlamentare: Marius Bodea ocupă locul unu la Senat, iar Ştefan Tanasă şi Monica Berescu sunt pe primele două poziţii la deputaţi

Senatorul Marius Bodea va deschide lista USR Iaşi la alegerile parlamentare, pentru Senat, în timp ce la deputaţi primele două locuri sunt ocupate de liderul filialei judeţene Ştefan Tanasă şi de deputata Monica Berescu. 160 de delegați și-au exprimat weekendul trecut votul de încredere pentru candidații filialei la alegerile parlamentare din 1 decembrie, fiind stabilită [...]

Politica

Alexandru Muraru, liderul PNL Iaşi, susţine că o alianţă de dreapta ar putea fi anunţată în săptămâna dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, afirmă că o alianţă a formaţiunilor de dreapta ar putea fi anunţată înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale. El susţine că PSD spune că vrea coaliţie cu PNL cu scopul demobilizării electoratului liberal. Alexandru Muraru a declarat, luni, că în Biroul Permanent Naţional al PNL cei mai mulţi dintre membri [...]

Politica

Proiect de lege iniţiat de Cristi Berea, senator USR, privind eliminarea impozitului şi a CASS-ului la bonuri de masă şi tichete de vacanţă

Senatorul USR Cristi Berea anunţă că a depus un proiect de lege privind eliminarea impozitului şi a CASS-ului la bonurile de masă şi tichetele de vacanţă. ”Nu v-aţi săturat să vi se ia bani din salariu pentru plata impozitului şi a CASS-ului la bonurile de masă şi/sau a tichetelor de vacanţă? Am depus un proiect [...]

Politica

Filip Havârneanu, deputat: Un nou an școlar, dar nimic nu s-a schimbat! Învățământul românesc este în colaps

Filip Havârneanu, deputat USR de Iași și secretar al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, atrage atenția asupra premiselor noului an școlar care a debutat la începutul acestei săptămâni. Parlamentarul transmite că, deși decidenții au promis reforme de sistem în acord cu „România educată”, nimic nu pare să se schimbe sau să se îmbunătățească în [...]

Politica

Deputatul Filip Havârneanu comentează cazul Bulai: Ba da, domnule „profesor”-abuzator, ne interesează

” „Hai, mă, lăsați-mă! Nu vă interesează pe dumneavoastră” Ba da, domnule „profesor”-abuzator, ne interesează. Ne interesează pe toți. Ne interesează pentru că ați traumatizat studente nevinovate, care aveau încredere că la facultate vin ca să învețe, nu ca să fie hărțuite sexual de un monstru. Și, din nefericire, astfel de cazuri sunt foarte multe [...]

Politica