Monica Berescu, deputată USR: România are nevoie de ştiinţă şi tehnologie nu doar în laboratoare, ci în centrul deciziilor sociale şi economice

Asociaţia Femeilor în Inginerie, Știinţă şi Tehnologie (AFIST) a organizat miercuri, la Parlament, un eveniment dedicat rolului ştiinţei, ingineriei şi tehnologiei în societatea românească cu accent pe rolul şi contribuţia femeilor în domeniile de cercetare din România.

Evenimentul, prezidat de Nicoleta Băleanu Safca, preşedintă AFIST, şi deputata Monica Berescu, membră a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, a reunit peste 50 de persoane din mediul academic, industrie, administraţie publică şi ONG-uri. Continuare »

Politica

Şeful CNAIR: Construcţia lotului 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) aproape de finalizare. Dacă se menţine ritmul actual de lucru, iar vremea va permite, lucrările se vor termina până la sfârşitul anului

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) sunt aproape de finalizare. Şeful CNAIR mai spune că pe cei 35,6 kilometri ai lotului Focşani – Domneşti Târg stadiul fizic în şantier a ajuns la 95%. „Dacă ritmul actual de lucru în şantier se va menţine, iar condiţiile meteorologice o vor permite, lucrările se vor finaliza până la sfârşitul acestui an”, anunţă Cristian Pistol. Continuare »

Administratie

PSD Iaşi: Șefii PNL ai Consiliului Județean Iași i-au pus cruce lui 2025. Niciun proiect relevant. În schimb, Bihorul lui Bolojan nu simte austeritatea

Filiala ieşeană a PSD acuză că la Iaşi conducerea liberală a Consiliului Judeţean nu a realizat nici un proiect important în acest an, în timp ce ”Bihorul lui Bolojan” derulează investiţii mari în infrastructură, iar acolo nu se simte austeritatea.

Potrivit conducerii PSD Iaşi, Consiliul Judeţean a irosit încă un an, iar multe dintre proiectele anunţate anterior sunt doar la nivel de intenţie. Continuare »

Politica

Bogdan Cojocaru, deputat PSD: AUR demonstrează pe zi ce trece că nu vrea să facă decât circ în Parlament

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că a devenit o obsesie pentru AUR să depună moțiuni simple împotriva miniștrilor social-democrați.

”AUR demonstrează pe zi ce trece că nu vrea să facă decât circ în Parlament. Acum AUR a depus moțiuni împotriva miniștrilor de la Transport și Energie, două ministere care au făcut și fac performanță sub conducerea colegilor noștri Ciprian Șerban, respectiv Bogdan Ivan”, a scris pe Facebook deputatul PSD, Bogdan Cojocaru. Continuare »

Politica

Senatorul liberal Lucian Rusu susţine că Ministerul Transporturilor confirmă întârzierile la proiectele centurilor Podu Iloaiei şi Uricani–Cicoarei din judeţul Iaşi: Situaţia devine tot mai îngrijorătoare. În timp ce costurile cresc, documentaţiile stagnează

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că situaţia variantelor ocolitoare Podu Iloaiei şi Uricani–Cicoarei din judeţul Iaşi devine ”tot mai îngrijorătoare”, întrucât cele două proiecte sunt blocate la Guvern, el precizând că Ministerul Transporturilor a confirmat acest lucru.

Lucian Rusu a declarat luni că a primit un răspuns de la Ministerul Transporturilor în urma unei interpelări privind întârzierile ”nejustificate” la proiectul şoselei de centură de la Podu Iloaiei şi cel al centurii de trafic uşor a municipiului Iaşi şi că ministerul a confirmat temerile sale. Continuare »

Politica

Maricel Popa, deputat PSD: Nu mai putem continua cu logica „dacă mărim salariul minim, pleacă investitorii”. Faptele din ultimii ani arată exact contrariul

Deputatul PSD Maricel Popa optează pentru creşterea salariului minim, susţinând că atât timp cât preţurile cresc, oamenii nu pot fi lăsaţi în urmă.

Popa aminteşte că organizațiile sindicale au ieșit în stradă pentru a transmite Guvernului că politicile actuale sufocă puterea de cumpărare, iar înghețarea salariului minim îi condamnă pe cei mai vulnerabili să trăiască de pe-o lună pe alta. Continuare »

Politica

Din nou despre Târgurile de Crăciun. Dar nu şi despre cel de la Iaşi

Începe forfota târgurilor de Crăciun. În Europa e o tradiţie veche, dar şi la noi oraşe precum Sibiu, Cluj sau Craiova au scos capul, organizând cu succes astfel de evenimente.
Mai nou, văd că e bătaie mare între Craiova şi Sibiu. Olguţa spune că la deschidere au venit la Craiova 100.000 de oameni. La Sibiu oamenii s-au călcat în picioare încă din prima zi (foto), semn că târgul a prins şi merge strună. Continuare »

Comentariu

PNL şi USR susţin un candidat comun la alegerile pentru postul de primar într-o comună ieşeană – Alexandru Muraru (PNL): Am speranţa că putem colabora cu USR pe viitor într-un proiect politic amplu la Iaşi / Fostul primar era membru PSD

Filialele ieşene ale PNL şi USR au decis să susţină un candidat comun la alegerile pentru Primăria comunei Vânători, programate pe 7 decembrie. Este vorba despre liberalul Vasile Asoltanei, care va fi susţinut şi de USR în alegerile pentru funcţia de primar.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că este o premieră în judeţul Iaşi ca organizaţiile celor două formaţiuni să susţină un singur candidat. Continuare »

Politica

Profesor universitar, destituit după ce a fost acuzat de act sexual neconsimţit cu o studentă. Reacţia deputatei USR Monica Berescu: Salut decizia universităţii de a-l concedia. Este un gest necesar și un semnal important

Cazul lui Corneliu Gașpar, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași (USV Iași), a ajuns și în atenția Poliției și Parchetului, scrie Ziarul de Iaşi.

Împotriva lui au fost depuse două plângeri penale, el fiind acuzat de act sexual neconsimțit (viol) cu o studentă. Din aceste motive, bărbatul a fost și destituit din toate funcțiile didactice și de cercetare după ce Comisia de Etică a constatat o serie de comportamente nepotrivite față de o studentă. Continuare »

Politica

Consilierul judeţean Mihai Dediu solicită ca în şedinţa ARSACIS să se discute pe tema creşterilor de tarife la apă şi canalizare. El propune îngheţarea preţului la apă pentru anul viitor

Un consilier judeţean PSD cere explicaţii privind creşterea preţului la apă, dar şi în cazul întreruperilor frecvente în municipiul Paşcani.
Mihai Dediu, consilier judeţean social-democrat, solicită ca în şedinţa ARSACIS din 17 noiembrie, cele două subiecte să fie incluse pe ordinea de zi. Continuare »

Administratie

Lucian Rusu, senator PNL, despre Ordonanţa de Urgenţă 59/2025: Cetățenii, autoritățile locale și întreprinderile mici au posibilitatea de a produce, consuma și comercializa energie la nivel local

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2025 oferă cetățenilor, autorităților locale și întreprinderilor mici posibilitatea de a produce, consuma și comercializa energie la nivel local, în cadrul așa-numitelor comunități de energie.
Potrivit senatorului liberal, România face pasul decisiv către independența energetică locală. Continuare »

Politica

Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Generaţia tânără nu trebuie să se lase impresionată de extreme. Nu este loc pentru extremismul AUR în România

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că generaţia tânără nu trebuie să se lase impresionată de extreme, el recunoscând că aşteptările tinerilor nu sunt îndeplinite de către clasa politică.

Bogdan Cojocaru a scris marţi pe Facebook că ultimele sondaje arată că tinerii îşi exprimă “clar dorinţele, nemulţumirile şi aşteptările faţă de clasa politică”, iar semnalul transmis de către aceştia este unul “puternic”. Continuare »

Politica

Maricel Popa, deputat PSD: Hidrocentralele trebuie finalizate, e vital acest lucru. România are nevoie de mai multă energie curată, oamenii au nevoie de un preț cât mai accesibil la curentul electric

Deputatul PSD Maricel Popa susţine că hidrocentralele trebuie finalizate, pentru ca oamenii să aibă un preţ cât mai avantajos la energie.

”PSD nu abandonează! Hidrocentralele trebuie finalizate, e vital acest lucru. România are nevoie de mai multă energie curată, oamenii au nevoie de un preț cât mai accesibil la curentul electric. În plus finalizarea amenajărilor hidrografice va rezolva probleme majore de alimentare cu apă pentru consum sau pentru irigații, de prevenire a inundațiilor. Continuare »

Politica

Proiect de peste 370 de milioane de lei pentru un centru de cercetare şi producţia de medicamente critice, semnat de Antibiotice Iaşi / Rogobete: Consolidăm independenţa în producţia de medicamente esenţiale / Ce cuprinde proiectul

Antibiotice Iaşi a semnat, marţi, un proiect în valoare de peste 370 de milioane de lei, 52% fonduri europene, pentru realizarea unui centru de cercetare şi producţia de medicamente critice, urmând a fi produse o sută de milioane de flacoane pe an. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis că este un pas important care consolidează independenţa ţării noastre în producţia de medicamente esenţiale. Continuare »

Afaceri

Senatorul PSD Dan Caşcaval: Când legea lui Murphy loveşte bursele. Tăieri mai mari decât cele declarate oficial

”Odată cu aplicarea succesivă a pachetelor de restricţii bugetare, interesul pentru şocurile austerităţii încasate de educaţie s-a dispersat. Până şi acţiunile şi revendicările profesorilor şi studenţilor, catalogate în multe moduri dorite academico-psihologice în accepţiunea ministrului, dar rupte total de esenţa lor în înţelegerea domniei sale, au întrat într-o amorţire hibernală.

In prezent, alocaţia bugetară pentru burse per capita este de 10% din salariul minim net, adică 257,4 lei, comparativ cu 405 lei până în luna iulie. Iar pentru studenţii de la specializările asociate domeniilor STEM, susţinute financiar în mod expres în programele Uniunii Europene, scăderea este de la 538,65 lei la 342,34 lei. Continuare »

Politica