Posted at February 9, 2010
- La Aeroportul din Bacău se mişcă lucrurile. BlueAero, companie care include şi operatorul low-cost Blue Air a anuntat că în martie demarează lucrările de modernizare a aeroportului din Bacău. E vorba de o investiţie de 20 milioane de euro. În 2009, Blue Air a înregistrat 250.000 de pasageri pe aeroportul vecin Iaşiului, iar în acest an vrea o creştere cu 20 la sută. Lucrările vor dura 30 de luni. În timp ce Bacăul se mişcă, Iaşul e ţinut încă la sol de interese, delăsare şi incompetenţă. Aud că duminică, e programată o întâlnire între şeful CJ Iaşi şi parlamentari pe tema Aeroportului. Târziu.
- Noul BMW X5 va intra pe piaţa românească în luna iunie, iar preţul maşinii va porni de la 56.406 de euro. În funcţie de motorizare şi dotări, poate ajunge si la 75.029 de euro, susţin cei de la BMW Romania. Câteva poze găsiţi pe MEDIAFAX.
- Toyota Romania a lansat, potrivit Hotnews acţiunea de rechemare în service pentru un număr de 12.500 de vehicule posibil afectate, ce vor fi verificate la pedala de acceleraţie. Posesorii acestor vehicule vor primi scrisori de informare de la dealerii Toyota de la care şi-au achiziţionat maşina pentru o excursie la service. Verificarea nu durează decât jumătate de oră şi nu costă nimic. Doar ceva timp pierdut.
- Iar dacă tot vorbim de maşini, constructorul Dacia, parte a grupului Renault, a terminat anul trecut pe minus. Compania a avut pierderi de 230 milioane de lei. În 2008, se măcina altă făină: profit de 222 milioane de lei.
- Dacian Cioloş, 40 de ani, e cel mai tare român. Noul comisar european pentru agricultură a primit azi votul în Parlamentul European dat întregii Comisii Europene. Ştiţi câţi bani va administra Cioloş anul ăsta? Doar 50 miliarde de euro, scrie ZF.
- Bătălie aspră între operatorii pieţei de telefonie mobilă, fiind lansate noi oferte pentru utilizatorii de cartelă. Vodafone oferă 1.000 de minute cu un număr favorit pentru cinci euro, iar Orange oferă 1.000 de minute în reţea pentru aceeaşi sumă. Mai multe aflaţi pe capital.ro
- Cine spune că pe online nu se fac bani, greşeşte. Iată câteva cifre pe 2009 aparute pe financiarul.ro. E vorba de încasările din publicitate : Gsp.ro – un milion de euro; Neogen.ro – aproape un milion de euro; Hotnews – 900.000 de euro.
Scrie un comentariu