De ce nu e sinceră invitaţia lui Cârlan adresată liberalilor
Mutare interesantă făcută în această seară de liderul PDL Iaşi. Dan Cârlan le propune celor de la PNL realizarea unei alianţe la nivel local, atât la CL, cât şi la CJ. În esenţă un demers corect, ambele partide fiind de dreapta. Numai că scrisoarea conţine un pasaj, care nu are cum să apropie cele două partide, ba dimpotrivă:
„Există deja, şi nu este un secret de o bună bucată de timp, un grup important de consilieri judeţeni din cadrul PSD şi PNL, care se vor alătura la vot grupului PDL, pentru a determina alegerea unui vicepreşedinte PDL pentru Consiliul Judeţean, chiar şi fără voia partidelor lor”, spune liderul PDL în scrisoarea cu pricina.
Adică, ori veniţi alături de noi, ori nu, noi tot facem majoritate la CJ. Inclusiv cu oameni de la voi. Păi cum adică? Parteneriat sau ameninţare? Şi care e miza? Doar alianţa de la CJ pentru a-l planta pe Constantin Şerban? Şi dacă se forţează impunerea lui Şerban, pe cine va înlocui acesta? Pe liberalul Victor Chirilă sau pe social-democratul Constantin Adăscăliţei?
Contactat de jurnalvirtual, Cristian Adomniţei, şeful filialei municipale a PNL n-a dorit să comenteze pe marginea scrisorii liderului PDL. „Ce am de spus o voi spune duminică la Adunarea Generală municipală”, a precizat Adomniţei.
Răspunsul e unul previzibil: PDL va fi aspru criticat la reuniunea PNL de duminică.
Pe de altă parte, strategic, e o greşeală să lansezi o propunere de acest gen, pentru a fi discutată în cadrul unor reuniuni lărgite a liberalilor. Nu poţi lua o decizie atât de importantă într-o sală cu sute de oameni, pentru că dacă o lansezi în dezbatere o chestiune de genul ăsta, nu ajungi la nici o concluzie.
Se va face alianţa PDL-PNL la Iaşi? Cel mai probabil nu. Orgoliile sunt mari, iar protagoniştii principali n-au încredere unul în celălalt. Mai degrabă, alianţa e dorită de oameni din eşalonul doi al celor două partide.
FLORIN GHEŢĂU

