Oajdea a găsit secretul menţinerii lui Cârlan la şefia PDL Iaşi

Deputatul PDL Iaşi, Daniel Oajdea e nemulţumit de modul în care este condusă filiala locală a democrat-liberalilor. El spune că nu a văzut acţiuni concertate ale consilierilor locali şi cei judeţeni, în CL unii pedelişti votează alături de primarul Nichita, iar partidul e oscilant, fiind adesea „anexa unor interese”.

Întrebat pentru ce funcţie va candida la alegerile interne din PDL Iaşi, Oajdea n-a dat un răspuns tranşant, dar s-a arătat nemulţumit de modul în care este condusă filiala.

„Nu ştiu pentru ce post voi candida, dar e necesară o formulă pentru a nu mai fi anexa unor interese. Alegătorii au mari aşteptări de la noi şi ne întreabă de ce nu luăm atitudine. În Consiliul Local de multe ori, oameni din PDL au votat alături de primar”, a afirmat Oajdea.

El recunoaşte că în grupul parlamentarilor PDL există interese ale unora de a ajunge şefi la PDL (n-a dat însă nici un nume), dar fără vreo coerenţă, întrucât fiecare vrea postul de preşedinte al organizaţiei.

„Sunt mai mulţi care se văd şefi la PDL. Când văd că nu pot sau nu au şanse, îl preferă pe Cârlan, numai să nu ajungă altul dintre ei la conducerea filialei”, a declarat Daniel Oajdea.

El spune că în aceste condiţii, cei care vor schimbarea nu o pot obţine decât printr-un interimat decis de la centru. „Poate pleacă singur Dan Cârlan, fiind prea ocupat cu problemele pe care le are ca secretar de stat”, a precizat ironic, deputatul ieşean.

Oajdea e radical si atunci când vine vorba de postul de viceprimar deţinut în prezent de democrat-liberalul Gabriel Grigore.

„Dacă eram eu viceprimar aş fi promovat proiecte de interes local, apoi mi-aş fi dat demisia, dacă nu reuşeam să le duc la bun sfârşit. N-aş fi stat păpuşă în fotoliu. Dacă nu ne atingem obiectivul nu avem ce sta acolo. Nu poţi sta la guvernare dacă nu pui în practică nişte măsuri”, a declarat Oajdea.

O magistrală minune de gaz ar scădea factura CET-ului cu 30%

Tot azi, deputatul PDL l-a criticat şi pe primarul Gheorghe Nichita, pentru că nu caută soluţii pentru reducerea facturii la energie termică. Oajdea spune că, la Iaşi, CET ia gaz de la E.ON Gaz, facturile fiind cu 30 la sută mai mari, când există posibilitatea desprinderii de E.ON prin construirea unei noi magistrale. În acest fel, factura totală ar scădea semnificativ, întrucât gazul ar fi preluat direct de la Romgaz prin Transgaz.

„Nichita n-a intervenit. Trebuia să scurtcircuiteze E.ON Gaz şi să cumpere gaz de la Romgaz. Costul magistralei s-ar ridica la 3,5 milioane de euro, iar în şase luni cheltuielile s-ar amortiza. Economia ar fi de 9 milioane de euro pe an, faţă de 28,5 milioane de euro, cât reprezintă factura totală pentru energia termică la Iaşi”, consideră deputatul PDL.

Oajdea a criticat şi propunerea lui Nichita, cea cu oprirea debranşărilor de la sistemul centralizat, spunând că ieşenii pleacă de la CET din cauza serviciilor de proastă calitate.

„Nichita iese cu declaraţii halucinante. Ieşenii trebuie să fie liberi să-şi aleagă sistemul de încălzire”, afirmă Oajdea.

Politica

Comentarii

4 comentarii to “Oajdea a găsit secretul menţinerii lui Cârlan la şefia PDL Iaşi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)