Cătălin Ivan îşi îndeamnă colegii de partid să-şi spună păsurile mâine, în şedinţele de la PSD Iaşi

Mâine, vor avea loc două şedinţe la PSD Iaşi: Biroul Permanent Judeţean apoi Consiliul Judeţean al filialei. Va fi prima confruntare între Gheorghe Nichita şi cei care în ultima perioadă au început să mişte în frontul roşu.

Cătălin Ivan, unul dintre cei care după congresul PSD a devenit mult mai vocal, le cere colegilor din PSD să nu bârfească doar pe la colţuri, ci să iasă la bătaie şi în şedinţele partidului.

„Sper ca toţi cei care au venit şi mi-au spus nemulţumirile lor s-o facă şi în cadru statutar. Degeaba te plângi în particular sau în cadru restrâns dacă nu spui clar şi răspicat atunci când se iau decizii”, scrie Cătălin Ivan pe blogul său.

Cu alte cuvinte, Ivan recunoaşte că există nemulţumiri serioase în partid, dar că oamenii nu au curaj să-i spună verde în faţă lui Nichita ce anume gândesc.

„Mă deranjează cel mai mult atitudinea celor care preferă să tacă în şedinţe şi care devin foarte vocali pe la colţuri. Dacă nu participi la discuţii şi dacă nu-ţi spui punctul de vedere nici nu ai dreptul mai apoi să fii nemulţumit”, susţine Ivan.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Cătălin Ivan îşi îndeamnă colegii de partid să-şi spună păsurile mâine, în şedinţele de la PSD Iaşi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)