Filmul unei zile în care Guvernul a ocupat Iaşul

• Ciricul, Bahluiul şi CET-ul sunt trei dintre contractele semnate azi de şefii Guvernului la Iaşi. Plus o hotărâre de Guvern cu Aeroportul, care nu clarifică decât parţial un proiect încremenit de ani buni într-un păienjeniş de interese.

• Infrastructura oraşului rămâne marea problemă. Pentru Autostrada Est-Vest nu sunt bani, iar pentru Aeroport, decizia de azi a Guvernului plus hotărârea votată tot azi în Camera Deputaţilor, sunt doar doi paşi mici, dar necesari pe drumul lung şi anevoios al modernizării. Când vom avea autostradă? Radu Berceanu s-a ferit să avanseze vreun an, dând de înţeles că şoseaua de centură şi modernizarea drumurilor naţionale din oraş ne sunt suficiente deocamdată.

• Ce s-a mai văzut azi la Iaşi? Două proteste separate ale sindicaliştilor din Educaţie, care au dovedit că orgoliile bat uneori foamea, plus plimbări ale unora dintre miniştrii prin oraş şi judeţ la obiective în care se investeşte.

• Ministrul Gabriel Oprea s-a arătat lumii drept un tip fricos, proclamând la un moment dat marşul independenţilor prin clădirea Prefecturii. Mai exact, s-a ferit să iasă pe uşa în faţa căreia sindicaliştii lui Isvoranu şi cei ai lui Viorel Tănase (Sanitas) urau guvernului viaţă cât mai scurtă.

• N-am înţeles ce căuta în faţa Prefecturii grupul de sindicalişti de la CET, exact în momentul în care primarul Iaşiului semna cu guvernul, tot pentru CET, o finanţare de peste 70 de milioane de euro.

• Dacă ministrul Oprea a ieşit din Prefectură pe uşa principală dinspre Palat, n-a ezitat să iasă în faţa protestatarilor ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, care şi-a luat porţia de huiduieli, dar care n-a schiţat nici un gest, ocolindu-i pe purtătorii de pancarte. Attila a urcat grăbit într-o maşină alături de şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi. Protestele sindicale au fost de altfel singurul deranj pentru echipa guvernamentală care a venit la Iaşi.

• Excursia de azi a executivului a însemnat totodată un balon de oxigen pentru liderul PDL Dan Cârlan, a cărui poziţie în fruntea filialei s-a consolidat. A fost lăudat în cursul serii de şeful PDL Emil Boc, într-o emisiune TV în direct, care a spus că Iaşul a dat un secretar de stat competent.

•Despre Iaşi s-a vorbit întreaga zi. E un câştig cert pentru un oraş în suferinţă, cu urmări pe termen mediu prin finanţările ţinute un timp la sertar şi coborâte dintr-o dată din tolba lui Boc.

Administratie

Comentarii

Un comentariu to “Filmul unei zile în care Guvernul a ocupat Iaşul”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)