Dan Cârlan îşi anunţă candidatura la şefia PDL Iaşi, la doar două zile după şedinţa Guvernului

„Nu am nici o teama. Competitia e benefica”, spune Dan Carlan

Liderul PDL Iaşi Dan Cârlan a spus în seara asta la TeleM, în emisiunea Georgetei Condur, că va candida la şefia organizaţiei în cadrul alegerilor ce vor avea loc în cel mult 5-6 luni.

„Sunt şeful în funcţie al PDL Iaşi şi nu văd motive să nu candidez. Suntem o organizaţie într-un context regional extrem de greu, având în vedere că Moldova este orientată mai mult spre roşu. Avem şapte parlamentari, iar de la raportul 4 la 1 în favoarea PSD în 2004 am evoluat foarte mult”, a spus Cârlan.

Şeful PDL Iaşi a afirmat că se aşteapă să aibă şi alţi contracandidaţi, însă s-a ferit să dea vreun nume.

„Competiţia internă este bună şi nu e nevoie să ne facem anunţuri reciproce. Mă voi confrunta cu ceea ce am făcut bun sau rău în organizaţie. Nu am motive de teamă. Dacă nu câştig o să am şi unele motive de uşurare, pentru că 5 zile pe săptămână sunt plecat la Bucureşti, iar 2 zile am activitate la partid şi îmi văd rar familia”, a declarat Cârlan.

El consideră că singurul său adversar îl reprezintă portofoliul de lucruri bune sau rele făcute în perioada cât a condus filiala.

Cârlan a mai spus că n-a exclus pe nimeni din PDL cât a fost preşedinte şi că a încercat să le dea cea mare atenţie celor mai aprigi contestatari ai săi.

Întrebat pe tema înţelegerilor cu Nichita, despre care s-a vorbit intens în ultima perioadă, Dan Cârlan a răspuns: „Fiecare caută să obţină argumente în competiţia internă. Cele mai dure lovituri, Nichita le-a încasat de la Dan Cârlan. Categoric nu am astfel de înţelegeri”.

Momentul ales de Dan Cârlan pentru a-şi anunţa candidatura la şefia PDL Iaşi nu e ales întâmplător, coincidenţa cu şedinţa de Guvern de la Iaşi din această săptămână nefiind probabil întâmplătoare.

Ba mai mult, Cârlan a spus că susţine ideea alegerilor de jos în sus în cadrul PDL, adică dinspre filiale către centru, semn că se simte tare pe poziţii în cadrul PDL Iaşi.

Duminică, Colegiul Director al PDL va decide la Bucureşti calendarul alegerilor interne. Dacă se va adopta sistemul de jos în sus, noul şef al PDL Iaşi va fi ales până în vară.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)