De ce e tergiversat procesul lui Radu Prisăcaru
2006. Fostul prefect Radu Prisăcaru era încătuşat pentru luare de mită. Un dosar greu, cu nume sonore, care n-a putut fi soluţionat în aproape patru ani. O reţinere bombă la vremea respectivă, Prisăcaru fiind cunoscut drept un personaj corect, în plină ascensiune. Ba mai mult, unii îl şi vedeau drept candidat la primărie în 2008, cu şanse reale de a-l bate pe Nichita.
Revenind la dosarul Prisăcaru, azi Curtea de Apel din Iaşi a dat o decizie care poate amâna judecata cu jumătate de an.
Mai precis, judecătorii ieşeni au trimis dosarul la Curtea Constituţională (CC), unde de regulă totul durează câteva luni.
Nu e prima oară când se întâmplă asta, iar dacă luăm în calcul că solicitanţii mutării dosarului la CC sunt chiar avocaţii lotului Prisăcaru, e clar că se doreşte tergiversarea cauzei.
Care e miza acestor amânări repetate? Radu Prisăcaru spune tot timpul că vrea judecarea cât mai rapidă a cazului, însă modul în care acţionează avocaţii săi dovedeşte contrariul.
Până acum, în trei ani, nu s-a ajuns la judecarea pe fond, fiind discutate doar chestii colaterale, invocate de apărători.
Stau şi mă întreb dacă nu cumva se doreşte prescrierea faptelor pentru că nu văd altă logică.

D.M. E deranjant că aceste legi nu se schimbă şi aş vrea să vă dau exemplul Legii Curţii Constituţionale. Deşi există o recomandare a Comisiei Europene, deşi Ministerul Justiţiei, Guvernul şi chiar Curtea Constituţională declară că e necesară schimbarea acestei legi astfel încât să nu se mai suspende procesele pe fond o dată cu ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate, totuşi un proiect de modificare a legii a fost respins în Parlament. Este mijlocul cel mai utilizat de inculpaţi de a lungi durata proceselor, mai ales de inculpaţii cu o anumită pregătire şi cu o anumită poziţie publică.
Aveţi o statistică?
D.M. În aproape toate dosarele DNA ajunse în instanţă, în care sunt vizaţi parlamentari, miniştri, foşti miniştri, secretari de stat, se ridică excepţii de neconstituţionalitate, ceea ce nu se întâmplă frecvent în celelalte dosare. În cursul anului 2009 au fost circa 100 dosare în care s-au ridicat asemenea excepţii.
Adică în toate cazurile de mare corupţie inculpaţii folosesc tertipul apelării la Curtea Constituţională.
http://www.iulianmicu.ro/component/content/article/44-blog-personal/391-despre-lucrurile-importante-care-nu-se-vad-la-televizor
Probabil au “amanat” procesul pentru a vedea ce se intampla cu cazul Voicu, Eu sunt sigur, ca daca sus numitul, este vinovati, va incerca sa apeleze la oameni de incredere, din magistratura pt al scoate basma curata, dar de frica sa nu sa se ajunga in puscarie (judecatorii) asteapta sa vada ce se alege cu Voicu & Company. Pun pariu ca acum, destul de multi judecatori, tremura si nu vor mai face nici o magarie o perioada de timp, iar la telefon nu vor mai vorbi nimic, Vor invata codul Morse si vor folosi criptarea mesajelor in comunicarea dintre ei.