Se va implica Ponta în alegerile din PSD Iaşi?

Se ştie că Gheorghe Nichita, actualul lider al PSD Iaşi, nu e agreat de conducerea social-democraţilor. Nichita l-a susţinut deschis pe Mircea Geoană, iar de la Congresul care a însemnat debarcarea acestuia, Nichita pare să fi trecut pe linie moartă.

În scurt timp, la PSD Iaşi vor avea loc alegeri, iar toată lumea se întreabă cum se va implica centrul în scrutinul pentru şefia organizaţiei.

Surse din partid spun că la conferinţa PSD Iaşi ar putea veni un personaj important din conducerea centrală a PSD. Cine e acesta nu se ştie deocamdată.

Alte voci susţin că la lucrări ar putea asista chiar Victor Ponta. Totuşi, e greu de crezut că Ponta va veni la Iaşi pentru a-l susţine pe Adăscăliţei, adversarul lui Nichita.

În plus, Nichita are marele avantaj că deţine primăria Iaşului, iar PSD nu poate da cu piciorul unui post extrem de important pe harta politică naţională.

Adăscăliţei recunoaşte că a fost recent la Bucureşti şi că mesajul centrului e acela că se doreşte oprirea hemoragiei interne. Cu alte cuvinte, şefii de la Bucureşti vor stabilitate, fiind interesaţi mai puţin de bătălia pentru funcţii dintr-o organizaţie sau alta.

E posibil însă ca mesajele anti-Nichita să apară din alte zone de la vârful PSD, mai precis a unor personaje influente în partid, care nu-l suportă pe şeful filialei ieşene a social-democraţilor.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Se va implica Ponta în alegerile din PSD Iaşi?”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)