Declaraţie de pesedist ieşean: Nu contează că pleacă doi deputaţi

O declaraţie ciudată a pesedistului Sorin Iacoban pentru TeleM, acesta spunând că nu regretă deloc plecarea Luminiţei Iordache către independenţi.

“Nu regretăm plecarea ei din partid pentru că Partidul Social Democrat rămâne în continuare un partid puternic, un partid mare şi cu foarte multe personalităţi foarte bine pregătite pentru a duce partidul mai departe”, spune Iacoban.

Care adaugă imediat că „nu contează că pleacă doi deputaţi, contează că în cele patru luni de zile, de când s-a încheiat anul 2009 şi am început 2010, am primit în partid peste 150 de oameni, numai în municipiul Iaşi”.

Păi dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, de ce s-a mai chinuit PSD în campania din 2008, când a arat judeţul în lung şi-n lat pentru a culege voturi? Ca să-i vadă ulterior pe ogorul duşmanului? N-aş crede. Dacă mai pleacă unul sau doi parlamentari PSD tot nu va fi nici o pagubă?

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Declaraţie de pesedist ieşean: Nu contează că pleacă doi deputaţi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)