Primăria caută abia acum specialişti care se pricep la copacii care stau să cadă

Gheorghe Nichita a anunţat că va aduna o echipă de specialişti care să prezinte o modalitate de diagnosticare a copacilor care stau să cadă, deşi acest lucru nu este vizibil cu ochiul liber, scrie Ziarul de Iaşi.

“Căutăm soluţii pentru a preîntâmpina pe viitor astfel de situaţii. Vreau să fac o comisie să vedem dacă sunt aparate care pot identifica copacii cu probleme”, a precizat Gheorghe Nichita.

Potrivit Luminiţei Sălceanu, şefa Direcţiei de Servicii Publice Municipale (DSPM), comisia despre care a amintit primarul există deja, dar are nevoie de noi membri, mulţi pensionându-se anul trecut. “Noi am vrea ca această comisie să se întrunească săptămâna viitoare. Până atunci vom începe o serie de acţiuni în Grădina Copou chiar de miercuri. Vom toaleta coronamentul arborilor şi vom verifca înca o dată dacă vreunul prezintă pericol, acest lucru noi făcându-l şi în ianuarie – februarie”, a afirmat Sălceanu.

Cu alte cuvinte, arborii din Copou au fost verificaţi, dar nu de specialişti, pentru că între timp aceştia s-au pensionat.

Cu alte cuvinte, autorităţile se dezmeticesc doar în cazul în care un incident de genul celui petrecut în urmă cu două zile în Parcul Copou.

UPDATE: Adevarul de Seara scrie ca de azi dimineata echipe de muncitori au si trecut la treaba in Parcul Copou, urmand a fi taiati copacii care prezinta pericol. Doar ca arborii sunt retezati dupa ochi…

Administratie

Comentarii

4 comentarii to “Primăria caută abia acum specialişti care se pricep la copacii care stau să cadă”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)