Victoria lui Teo sau ultima palmă dată politicului
Teo Trandafir e un personaj colorat, dar care n-are faţă de politician. Tocmai asta i-a asigurat succesul la alegerile de la Bucureşti. E şi meritul lui Cristian Preda, cel care a propus-o, susţinut-o şi care i-a făcut o campanie, zic unii, ca la carte.
Dar fără Teo, PDL ar fi pierdut la scor în sectorul 4. Adică într-un colegiu stăpânit de primarul pecist Piedone, despre care se spune că ar fi lăsat-o mai moale, deşi în cursă era colega de partid şi amica Liliana Mincă.
Victoria lui Teo nu e însă victoria PDL, ci mai degrabă înfrângerea întregii clase politice. Ale cărei apucături au adus în pragul greţei un electorat tot mai dezamăgit de politică.
«Nu fac nimic», «s-au cocoţat doar pentru avantaje», sunt argumentele oamenilor de bun simţ, care nu mai dau doi bani pe spusele politicienilor. Încă îmi răsună în minte vorbele lui Mihai Baciu de la PSD Iaşi, care le spunea colegilor de partid citez „de ce să nu recunoaştem că suntem în politică şi pentru satisfacerea interesul personal”.
Din nefericire, în morişcă au intrat şi politicienii care nu fură şi care vor într-adevăr să mişte lucrurile. Sunt însă prea puţini şi sunt acoperiţi de apucăturile iudei.
Succesul lui Teo arată şi altceva, care ar trebui să-i îngrijoreze pe politicieni. Că e loc de un nou partid, format din oameni care au reuşit în carieră, dispuşi să rişte şi să-şi consume energia într-un asemenea proiect. În nici un caz nu e vorba de UNPR-ul generalului Gabriel Oprea, o formaţiune care nu se va deosebi cu nimic de cele deja existente. Când, cum şi cine va da semnalul rămâne de văzut, însă anticipez că acest lucru s-ar putea petrece mai repede decât îşi închipuie unii în acest moment.
Loading ...
