Ultimele bârfe privind situaţia de la PDL Iaşi

La ora 18.00, se va întruni Biroul Permanent Judeţean al PDL Iaşi, în prezenţa celor 4 oameni trimişi de la centru, adică Roberta Anastase, Gheorghe Falcă, Ioan Oltean şi Gheorghe Flutur. Fiind o şedinţă internă de partid, jurnaliştii nu vor avea acces la discuţii.

Informaţiile privind deciziile care ar putea fi luate diseară sunt contradictorii, una dintre variantele vehiculate fiind cea a dizolvării conducerii filialei judeţene. Cei 4 emisari nu pot însă hotărî cine va prelua, cu titlul interimar, şefia organizaţiei, decizia finală urmând a fi luată de către conducerea naţională a partidului, în cadrul unei şedinţe a Biroului Permanent Naţional.

O altă variantă vânturată în interiorul PDL Iaşi este cea a unei şedinţe de tatonare, în care să nu se ia nici o decizie tranşantă. Cu alte cuvinte, abia după discuţiile de la Iaşi, şefii naţionali ai partidului vor lua o hotărâre privind viitorul filialei.

Totuşi, mare parte dintre parlamentarii ieşeni ai PDL sunt de părere că echipa de la Bucureşti nu ar bate degeaba drumul până la Iaşi, doar pentru a lua pulsul organizaţiei.

Situaţia în interiorul filialei se menţine confuză şi încordată, verdictul urmând a fi aflat după ora 19.30.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)