Patru foşti angajaţi de la «Flacăra Iaşului» nu şi-au luat lefurile restante. Au depus reclamaţie la ITM

Andrei Dâscă, Marius Pârciu, Dana Chiru şi încă un om de la tehnoredactare, Costel Chifan, nu şi-au luat lefurile de la Flacăra Iaşului. Au plecat cu ceva timp în urmă de la gazeta care mai apare doar pe on-line, însă bani ioc. Viorel Roman, patronul gazetei le-a tot promis că situaţia se rezolvă, dar în realitate nimic concret.

„Am ajuns vremurile în care câteva sute de lei reprezintă o sumă deloc de neglijat, atât pentru mine cât şi pentru foştii colegi de la Flacăra Iaşului. Înţelegem că fostul patron are probleme financiare, dar încă învârte milioane de euro, dupa cum spun gurile rele (bune) de prin târg. Este curios că la cele câteva mii de lei pe care ni-i datorează, fostul patron de milioane de euro s-ar scoate numai vânzând roata de rezervă de la Jeep!”, scrie Andrei Dâscă pe blogul său. Andrei e in prezent la Ziarul de Iasi, pe economic.

Jurnaliştii traşi pe sfoară au decis să nu stea cu mâinile în sân şi să tot aştepte bănuţii munciţi, ci au sesizat deja ITM-ul.

Ca să-i arătăm că suntem ziarişti hotărâţi şi cu coloană vertebrală, am făcut sesizare la ITM pentru neplata salariilor. Ziarişti din toate ţările comuniste, uniţi-vă! Demascaţi-vă patronii care nu vă dau salariile! Nu vă lăsaţi înşelaţi de expresii precum: «Săptămâna asta sunt şanse mari să vă dam banii, săptămâna viitoare şansele cresc foarte mult, dar sigur vă vom da banii peste trei săptămâni. Până într-o lună de zile veţi avea banii!» Bineînţeles, în cazul nostru au trecut 3 (trei) luni…”, povesteşte Andrei Dâscă.

Marius Pârciu, plecat între timp la Evenimentul, prezintă pe blog aceeaşi variantă.

„Am acceptat mai bine de un an scuze/pretexte pentru neplata salariilor la timp, fie ele şi reduse. Am aşteptat câteva luni să ne primim şi ultimii bani. Speram ca, măcar în ceasul al 13-lea, cineva să se trezească şi să îşi plătească dările către angajaţi. Noi suntem dispuşi să continuăm până la capăt”, spune Marius Pârciu.

La Flacăra Iaşului mai sunt trei reporteri şi doi şefi, iar gurile rele spun că nici aceştia nu îşi iau lefurile la timp. Ultima plecată a fost Dana Chiru, care şi-a găsit rapid o altă slujbă, la Ziarul de Iaşi.

Flacăra Iaşului apare doar online, iar o dată pe săptămână şi pe hârtie. Cel putin asa a fost pana acum. Ultimele informatii arata ca aparitia va fi bilunara. De altfel, pe site a ramas postata prima pagina din saptamana 29 aprilie-5mai, desi suntem deja pe 10 mai. Semn ca decizia aparitiei de 2 ori pe luna ar fi fost deja luata.

Media

Comentarii

7 comentarii to “Patru foşti angajaţi de la «Flacăra Iaşului» nu şi-au luat lefurile restante. Au depus reclamaţie la ITM”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)