Mihaela Popa a preluat frâiele la PDL Iaşi

Dan Cârlan nu mai deţine pârghiile de conducere la PDL Iaşi. Asta pentru că în această seară, Biroul Permanent National a decis ca la şefia Comisiei pentru Organizarea şi Desfăşurarea Alegerilor (CODA) sa fie desemnată senatoarea Mihaela Popa. Oficial, nimeni nu îi atribuie Mihaelei Popa titulatura de şef interimar al filialei, însă practic ea va fi la butoanele PDL Iaşi până la organizarea de noi alegeri interne.

Surse democrat-liberale spun că Dan Cârlan ar fi avut recent o discuţie cu şefii centrali ai PDL şi că ar fi acceptat să facă un pas în spate.

Contactat în această seară de jurnalvirtual.ro, primarul Aradului Gheorghe Falcă a confirmat că Mihaela Popa a primit girul conducerii centrale pentru înscăunarea la şefia CODA.

Această structură va coordona activitatea filialei până la alegerea unei noi conduceri. Gheorghe Falcă este unul din cei patru oameni trimişi de centru pentru a monitoriza PDL Iaşi.

Da, pot confirma că Mihaela Popa va conduce CODA. Dan Cârlan va fi membru al acestei structuri, din care vom face parte si noi, cei patru de la centru, parlamentarii PDL Iaşi şi alţi membri ai Biroului Permanent”, a spus Gheorghe Falcă.

Dan Cârlan nu a putut fi contactat telefonic. De asemenea, nici Mihaela Popa nu a răspuns la telefon, ea fiind se pare la o discuţie cu parlamentarii organizaţiei. Falca a precizat ca Mihaela Popa a fost prezenta la intrunirea conducerii centrale a partidului.

UPDATE: Declaratii facute de Mihaela Popa si Dan Carlan pentru newsiasi.ro:

Mihaela Popa: “Decizia va fi confirmata oficial in zilele urmatoare. Vom stabili impreuna, la Iasi, calendarul alegerilor in organizatia noastra, plecind de la cea mai mica organizatie, pina la organizatia municipala Iasi si cea judeteana. Mesajul meu este simplu: PDL are nevoie de unitate”.

Dan Cârlan: “Da, pot sa confirm acest lucru. Este o decizie la care am ajuns prin consens in ultimele doua saptamini. Este cit de poate de benefic ca deciziile privind organizarea si desfasurarea alegerilor interne sa fie luate de o structura condusa de coleg echilibrat si echidistantant. In acest fel, rezultatele viitoarelor alegeri interne nu vor putea fi puse de nimeni la indoiala”


Politica

Comentarii

6 comentarii to “Mihaela Popa a preluat frâiele la PDL Iaşi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)