De ce rămâne Parlamentul European o instituţie antipatică
Alegătorii din statele UE nu-s deloc interesaţi de deciziile luate de Parlamentul European. O instituţie socotită mai degrabă antipatică, căreia mulţi nu-i văd rostul, mai ales că se calcă adesea pe bătături cu Consiliul Uniunii Europene.
Marţi seară am combătut la Bruxelles, la dezbaterea iniţiată de ieşeanul Cătălin Ivan, pe tema impasului în relaţia dintre jurnalişti şi europarlamentari. În sală s-au aflat 8 aleşi europeni (între care 5 români) şi vreo 50 de jurnalişti din presa locală şi naţională din România.
Vedeta reuniunii a fost fără îndoială danezul Morten Lokkegaard, un liberal simpatic, fost jurnalist (a lucrat în presa de stat!), care tocmai îşi face lobby pentru o propunere aberantă.
Danezul propune ca Parlamentul European să-şi facă un corp propriu de jurnalişti independenţi, care să livreze presei europene ştiri din această instituţie.
Controversata sa propunere are ca scop să acopere golul lăsat de jurnaliştii europeni, care şi-au cam luat zborul din PE, unul din motive fiind legat şi de criză, dar şi pentru că transmisiile lor au ajuns irelevante pentru public.
Interesele cui vor apăra gazetarii puşi să scrie de bine despre instituţie? Cât de independenţi vor fi ziariştii respectivi dacă vor fi plătiţi tocmai de cei despre care scriu? Să zicem că gazetarii angajaţi de PE vor ajunge să livreze ştiri cu nemiluita. Care şef de gazetă sau de TV din Franţa, Germania sau România va ocupa spaţiul editorial cu gogoşi europene? Până la urmă, pentru cine vor scrie aceşti oameni?
Enervat de iniţiativa danezului, l-am sfătuit să propună mai degrabă ca în fiecare stat european, PE să cumpere câte o televiziune care să relateze pe larg despre activitatea parlamentarilor de la Bruxelles. Danezul a căscat ochii mari, dar l-am liniştit rapid, spunându-i că totul e o glumă, la fel cum sună şi iniţiativa sa creaţă.
Limbaj de lemn şi reproşuri aduse presei chiar la întâlnirea ce ar fi trebuit să apropie combatanţii
La dezbaterea de la Bruxelles au fost prezenţi şi europarlamentarii români: Corina Creţu, Sabin Cutaş, Adriana Ţicău şi Petru Luhan, ieşeanul Cătălin Ivan fiind moderatorul întâlnirii.
Nici unul dintre aceştia nu pare să fi înţeles de ce media evită subiectele din PE. Cel mai penibil a fost pedelistul sucevean Petru Luhan, care pe un ton arogant le reproşa ziariştilor că nu preiau nimic din comunicatele pe care acesta le transmite frecvent în ţară.
La fel de lălăite au fost şi intervenţiile Corinei Creţu şi a lui Sabin Cutaş, în timp ce Adriana Ţicău a folosit un limbaj de lemn veritabil, spre amuzamentul gazatarilor prezenţi la discuţii.
Parlamentul European e o instituţie care nu produce ştiri de prima pagină. Asta e clar. Însă ziarele, radiourile şi televiziunile nu vor insera cu forţa informaţia europeană decât dacă e relevantă pentru public. Faptul că ziariştii au suficientă informaţie în ţările lor îi va face reticenţi să abordeze un subiect plictisitor livrat de Bruxelles.
Gazetele vor alege cu siguranţă ştirile din PE, doar dacă chestiunile cu pricina afectează viaţa celor care citesc ziarul sau privesc la TV.
Nu jurnalistul e vinovat că europarlamentarul vorbeşte prost şi nu spune nimic, apoi aşteaptă să-şi vadă poza pe prima pagină.
Dacă alesul de Bruxelles vrea să fie mediatizat, atunci trebuie să aibă iniţiativă şi să explice pe înţelesului omului simplu de ce o anume decizie îi va afecta viaţa. Altfel, prăpastia se va mări, iar euroaleşii vor continua să se plângă de tratamentul presei.
O întâmplare care ar trebui să le dea de gândit europarlamentarilor, indiferent de ţara din care provin: la Bruxelles, din 10 oameni întâlniţi pe stradă, 8 nu ştiau să localizeze locaţia Parlamentului European. Culmea, abia în faţa Ambasadei SUA, am reuşit să dau peste nişte poliţişti care fireşte au putut indica direcţia corectă.
Loading ...
“Dacă alesul de Bruxelles vrea să fie mediatizat, atunci trebuie să aibă iniţiativă şi să explice pe înţelesului omului simplu de ce o anume decizie îi va afecta viaţa. Altfel, prăpastia se va mări, iar euroaleşii vor continua să se plângă de tratamentul presei.”
Mi se pare totusi exagerata aceasta exigenta.
La urma urmei, jurnalistul are obligatia (!) de a informa opinia publica. Asta e natura meseriei sale. Care presupune chiar descifrarea unor hieroglife comunicationale din partea unor institutii antipatice…
Da iulian, e corect ce spui tu, asta intr-o redactie ideala, cu zeci de reporteri si redactori. Sa luam exemplul Iasului. In redactiile sub/dimensionate nu ai oameni specializati pe probleme europene. iar comunicatele care vin de la bruxelles de la europarlamentarii nostri vezi si tu ce „balarii” contin.