Ipoteză lansată în Evenimentul: Gruparea Oprea, posibilă revenire în PNL

Surse politice dădeau ieri aproape sigură plecarea din partid a fostei grupări liberal-democrate din PD-L Iaşi, scrie ziarul Evenimentul în numărul de astăzi. Adică senatorul Dumitru Oprea, viceprimarul Gabriel Grigore şi consilierul Cătălin Toma.

Oprea a negat pentru acelaşi ziar o astfel de variantă: „Este foarte interesant cum apar astfel de zvonuri. Nu fac asta. Deocamdată, le fac în necaz. Cu povestea asta anumite persoane ar vrea să facă ce le-ar plăcea lor să fac. S-a spus că am bătut palma cu nu stiu cine si ca mi-as fi negociat plecarea”.

La rândul său, şeful PNL Iaşi Relu Fenechiu spune că nu a avut niciodată o astfel de discuţie cu senatorul PDL.

„Mi-e greu să spun. Trebuie pus în balanţă tot. Are şi părţi bune, are şi părţi rele. Nu sunt în măsură să judec eu. Ar trebui să existe acordul filialei. Nu ar fi o decizie pe care s-o iau eu”, a declarat Relu Fenechiu.

Miercuri seară, Fenechiu şi Oprea s-au întreţinut în avion pe tot parcursul zborului Bucureşti-Iaşi.

În orice caz, după valurile create de Daniel Oajdea, în interiorul PDL Iaşi mai apare o problemă, cea legată de posibila desprindere de partid a aripii Oprea.

De altfel, gruparea Oprea este extrem de nemulţumită de schimbările operate la vârful PDL Iaşi, dar mai ales de componenţa Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor.

Pe de altă parte, nu este exclus ca valurile cu posibila plecare a trioului Oprea-Grigore-Toma la PNL să fie stârnite chiar din interiorul organizaţiei.

Politica

Comentarii

8 comentarii to “Ipoteză lansată în Evenimentul: Gruparea Oprea, posibilă revenire în PNL”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)