Directorul pedelist de la SNR Iasi a luat in luna mai 7.800 lei pe lună. Asta nu e tot: un subordonat de-al sau a incasat 24.950 lei!!!!
Dezmăţul lefurilor nesimţite din instituţiile statului începe să iasă la iveală. Într-un articol din Ziarul de Iaşi de azi ni se înfăţişează în toată splendoarea lefurile de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA, filiala Iaşi, salarii care nu doar uimesc, ci arată un sistem aberant de tocat bani publici.
Directorul Iordache Popa, fost ţărănist de nădejde pe vremea lui Vasile Lupu, trecut între timp în barca portocalie, a încasat în luna mai 7.800 de lei, chiar mai mult decât prefectul (6.000 de lei).
Asta nu e tot. Ioan Orghici, despre care şefii săi spun că e unul din cei tari specialişti ai instituţiei, a luat în aprilie în total 24.950 de lei !!!
Potrivit directorului SNR Iaşi, Iordache Popa, specialistul Orghici a avut un salariu net de 4.400 de lei, iar diferenţa până la 24.950 reprezintă prime de vacanţă, prima de Paşti şi alte beneficii consistente.
Pentru cele 30 de zile de concediu neefectuate a luat 6.150 lei net. Prima de vacanţă a fost 3.600 lei. Prima de Paşte este 1.180 lei. De asemenea, a luat şi prima de pensionare de 9.530 lei”, a explicat directorul Popa.
Muncitorii necalificaţi câştigă la SNR 2.000 lei net pe lună, iar o femeie de serviciu 3.250 lei.
Mai e ceva de comentat? E doar unul dintre exemplele care arată cum se toacă bănuţul public în România.

si cati mai sunt ca acest domn Iordache si subordonatul lui! e doar picatura din oceanul furaciunilor din banii nostri
Iordache Popa ce merite are sa fie sef la Radiocomunicatii? A fost pus doar pt ca e la pdl. iar cu angajatul lui cu 25.000 de lei e groasa rau de tot. posibil sa fi luat si iordache cota parte, ca vorba aia, lucreaza impreuna, nu?
La ce te pricepi d-le Popa Iordache ? Ce anume conduci?
Profitor de partid? Chiar nu vezi reactia oamenilor..
Semeni foarte mult cu vechii oameni ai PC; astia la un moment dat aveau si bun simt.
Te-ai bagat in partid pentru ca nu stii sa faci altceva. Cu oamnei ca voi, saraca Romanica, ce face ?
Ar trebui ca oamenii sa aiba atitudine si intr-o dimineata cind vii la serviciu(?) sa gasesti o pancarta mare, ca alea pe care le-ai lipit: “Afara impostorule”..