Încă un ziar pe lista închiderilor: IaşiPlus. Cu greu se mai găseşte o slujbă în media ieşeană

Jurnalistul Marius Pârciu scrie pe blogul său că se închide şi ziarul IaşiPlus, gazetă editată cu sprijinul unor oameni ai PSD Iaşi. E a doua publicaţie ieşeană colorată politic ce şi-ar închide porţile anul acesta.

În luna ianuarie, Ziua de Iaşi şi-a dat duhul, Relu Fenechiu preferând închiderea gazetei în locul menţinerii artificiale în viaţă. De altfel, Ziua de Iaşi a dispărut şi de pe net de câteva zile, semn că s-a pus cruce şi afacerii pe online a publicaţiei.

Revenind la Iasiplus, difuzat gratuit în Iaşi, „proprietarii” s-au gândit că nu mai e cazul să bage bani la infinit într-un produs care merge pe minus. Cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care lucrează la gazeta cu pricina (unii dintre ei chiar ştiu cu ce se mănâncă presa), repet ce am mai spus cândva: gazetele de partid sau cele încropite pentru satisfacerea unor interese de afaceri nu vor funcţiona niciodată. Vor fi simple instrumente folosite pe termen scurt (e vorba de câţiva ani doar!), după care vor fi închise fără nici cea mai mică remuşcare.

Dacă nu bagi bani, ca patronat, nu poţi face şi nici cere performanţă. Regula e valabilă de altfel în orice domeniu, nu doar în presă.

Aceeaşi nefericită soartă au avut-o şi alte ziare ce au sucombat anul trecut: Jurnalul de Est sau Flacăra Iaşului. În cazul săptămânalului Ieşeanul, decizia opririi apariţiei pe hârtie s-a luat la centru, tot din raţiuni financiare.

Pentru presa ieşeană n-a mai fost un moment atât de greu ca acum. Slujbele în zona media (unde-s vremurile de acum doi-trei ani?) se ivesc, în cel mai bun caz, doar dacă mai pleacă un om dintr-o redacţie. Dar nici aşa nu e sigur, pentru că în multe situaţii, postul rămâne blocat, fără a mai adus cineva în loc.

Patronatele nu mai sunt dispuse să bage adânc mâna în buzunare, având propriile afaceri de gestionat într-un moment complicat din punct de vedere economic. În aceste condiţii, întreaga medie locală funcţionează în prezent la nivelul de avarie.

E posibil ca lucrurile să se dezmorţească abia la începuul lui 2012, când ar mai putea apărea unul sau două noi ziare, după ce diverşi politicieni se vor trezi că au nevoie de „trompete” electorale.

Vor fi însă nişte slujbe temporare pentru gazetari, nicidecum produse media serioase şi sănătoase.

Rămâne de văzut dacă diversele site-uri care îşi fac timid loc (sau chiar blogurile) vor ocupa acest gol şi dacă aceste produse vor reuşi să reprezinte în timp surse de venit pentru cei care au pornit pe acest drum.

Media

Comentarii

5 comentarii to “Încă un ziar pe lista închiderilor: IaşiPlus. Cu greu se mai găseşte o slujbă în media ieşeană”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)