Miza vânzării Trustului 24 de ore: terenul din buricul târgului
Adi Cristi şi-a măritat gazeta, care oricum nu mai reprezenta mare lucru în târg. Afacerea e dezvăluită de financiarul.ro, care susţine că părţile sociale deţinute de Adi Cristi au fost cesionate către Cătălin Gheorghe Crişu şi Constantin Rădeanu.
Dacă despre primul patron nu se cunosc foarte multe amănunte, Rădeanu e un cunoscut om de afaceri local, despre care s-a scris că averea sa în 2008 era estimată la 11 milioane de euro.
Constantin Rădeanu a fost membru al Partidului Moldovenilor condus de Constantin Simirad, însă ulterior a abandonat politica pentru a se dedica „învârtelilor” imobiliare.
Acelaşi site mai scrie că miza preluării trustului lui Adi Cristi nu e neapărat gazeta cu pricina şi nici tipogragia, ci terenul din zona centrală a Iaşului.
«Putem aprecia că Rădeanu şi Crişu nu au achiziţionat firma lui Adi Cristi pentru ziarul 24 ORE şi nici pentru tipografie, ci doar pentru terenul din Elena Doamna, o zonă pe care din ce în ce mai mulţi „rechini imobiliari” afectaţi de criză încearcă să o valorifice», scriu cei de la financiarul.ro

smen de smen. bravo domnu’ Radeanu. te descurci mata. cui vinzi, ca ma intereseaza imobiliara pe care ai pus mana. tocmai imi mareste guvernul leafa cu 25 la suta iar mamei ii da Boc plus 15 la suta la pensie. cu banii astia am macar de un metru patrat sa-mi fac vila cu piscina cat chibritul?
Dupa aparitia articolului, a “disparut” site-ul 24-ore.ro, iar acum apare mesajul “Siteul este dezactivat pentru lucrari de mentenanta. Va rugam reveniti!”
aveau site?
Cum au scapat de datorii, pentru a putea vinde, intrebati la Sorina Marin. Cred ca e caz de puscarie pentru cei de la finante
Pentru Florin
Da, au avut si si site. Culmea, aveau si vreo 200 de vizitatori pe zi: http://stat.trafic.ro/stat/24ore/vizite/zi