La Iaşi, zmeul liberal vrea să se bată cu balaurul, dar în final se mulţumeşte cu firimiturile ospăţului finanţat din împrumuturi
Oricât se chinuie să arate că nu are înţelegeri cu şeful pesedist local Gheorghe Nichita, şeful PNL Relu Fenechiu nu reuşeşte acest lucru. Azi, în şedinţa de Consiliu Local, PNL a votat cot la cot cu PSD în favoarea împrumutului de 50 milioane de euro pe care Nichita îl face „cadou” ieşenilor.
Faptul că recentul credit DEXIA (de 200 milioane lei!) s-a cheltuit anapoda, iar lucrările au fost făcute doar pe jumătate nu au contat. Importante sunt banul şi înţelegerile subterane, prin care PNL netezeşt drumul lui Nichita spre un nou mandat de primar.
De ce nu vrea Fenechiu ca PNL să câştige primăria Iaşului? Membrii simpli liberali ar trebui să-i pună această întrebarea chiar lui Fenechiu în întâlnirile de partid din Podu Roş.
În condiţiile în care PDL e pe tobogan, iar PNL are un scor bun în Iaşi dar nu suficient pentru a câştiga localele, e de neînţeles această atitudine.
Ce a câştigat PNL prin plantarea lui Cozmanciuc la CET Iaşi? Ce a câştigat acelaşi PNL prin aducerea lui Marius Bodea ca adjunct la Tehnopolis? Partidul nimic, dar anumiţi indivizi liberali, mereu aceiaşi, da.
În acest moment, deşi nu şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat, Nichita e favoritul următoarelor alegeri.
Fenechiu e precum zmeul care ziua anunţă că e gata să se lupte cu balaurul, însă pe înserat se duce la acesta şi-l roagă să mimeze bătaia de a doua zi, pentru că e slab şi flămând. Problema e că oamenii din spatele său acceptă non-combatul, mulţumindu-se cu firimiturile scăpate de balaurul sătul de atâtea împrumuturi.

Ce e cel mai trist este ca mafia ne sugruma, banii se vor imprumuta si iesenii vor fi buni de plata pentru multe zeci de ani de acum incolo…. Speram sa li sa puna pe piept.
Nu sunt de acord cu ultima parte. in rest ai dreptate.
primarul nicihita cred ca isi pregateste iesirea la pensie dupa acest mandat. In cazul unui nou imprumut (aceeasi valoare ca si primul !) iesenii vor plati pana la adanci batraneti. Partea proasta e ca oricare primar va veni dupa nichita va avea o foarte mare problema. Sunt curios cati din presupusii contracandidati la sondajul de pe blog pentru 2012 chiar vor dori sa conduca un oras indatorat mult peste masura. Investitiile sunt necesare, dar noi inca nu stim cum s-au cheltuit banii de la Dexia concret. Pasajul de la hala, cu inca 2 mil Euro, ar fi a 3a alocare de bani pentru finalizarea lui. Chiar nu verifica nimeni contractele astea (finante, curtea de conturi)?